Bundestagul majorează bugetul pentru apărare pentru 2026

Bundestagul, camera inferioară a parlamentului german, a aprobat vineri bugetul pentru anul 2026, care prevede cheltuieli de 524 de miliarde de euro, sumă ce nu include fondurile speciale destinate apărării și investițiilor în infrastructură, transmite EFE.

Proiectul de lege a trecut cu 322 de voturi pentru și 252 împotrivă, fără să existe abțineri.

Deficitul bugetar ordinar este de 97,7 miliarde de euro, iar odată adăugate fondurile speciale, totalul urcă la 180 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă al doilea cel mai ridicat nivel din istorie după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Ministrul german de finanțe, Lars Klingbeil, a susținut bugetul, subliniind că, deși nivelul noii datorii este ridicat, o parte considerabilă va fi direcționată către investiții de perspectivă și modernizarea țării.

Cea mai mare parte a cheltuielilor este alocată Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale, cu 197,3 miliarde de euro, urmat de Ministerul Apărării, care primește 82,7 miliarde de euro.

Bugetul total destinat apărării, incluzând fondurile speciale, ajunge la 108 miliarde de euro, cu 21 de miliarde de euro peste nivelul din 2025.

Cheltuieli pentru securitate

Ministrul muncii, Burbel Bas, a arătat că 99% dintre cheltuielile ministerului său sunt stabilite prin lege și fac parte din sistemul de protecție socială, care, a spus ea, „oferă securitate multor oameni și garantează stabilitatea și pacea socială în țara noastră”.

Investițiile, acoperite parțial din fondul special, totalizează 120 de miliarde de euro.

Ministerul Transporturilor va primi cea mai mare sumă destinată investițiilor: 14 miliarde de euro din bugetul obișnuit și 21 de miliarde de euro din fondul special.

Din rândul opoziției, Alternativa pentru Germania (AfD), partid de extremă dreapta, a atras atenția că bugetul ar putea deschide calea către o creștere accelerată a datoriei publice.

Verzii au criticat lipsa fondurilor pentru investiții pe termen lung, iar Stânga s-a opus majorării bugetului apărării.

Bugetul urmează să fie aprobat și de Bundesrat, camera superioară a parlamentului german, unde sunt reprezentate guvernele celor 16 landuri.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare