Călin Georgescu, la Tribunal: Abuzurile care s-au făcut asupra mea și poporului român sunt pe radarul administrației Trump

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a afirmat marți că „garantează” faptul că administrația Trump „a văzut și a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra poporului român”, iar, în opinia sa, aceasta a remarcat „confiscarea statalității” României de către președintele Franței, Emmanuel Macron.

Călin Georgescu s-a prezentat în cursul zilei de marți la Tribunalul București, unde a avut loc judecarea contestației sale împotriva unei hotărâri a Judecătoriei Sectorului 1, prin care s-a menținut măsura controlului judiciar în cazul său.

După încheierea ședinței de judecată, în fața tribunalului, unde era așteptat de peste o sută de susținători cu steaguri, costume tradiționale și muzică patriotică, Georgescu s-a adresat acestora, vorbind despre „sistemul care și-a arătat fața hâdă”, precum și despre „iubire”, „sincronicitate” și „timpul lui Dumnezeu”.

„Sigur că nu există biruință fără cruce și adevăr fără suferință. Dar constat că s-a făcut o selecție inversă în acest zeci de ani, cum spunea Mihai Eminescu, față de situația pe care o avem în țară. Însă, suntem într-un moment, o altă etapă a vieții în lume și asta este foarte important, chiar dacă nu o vedem încă. Eu vă spun că vom privi lucrurile total diferit, vom vedea altceva și vom constata că scopul vieții este total diferit față de ceea ce știm. Ține de sincronicitate și sigur că timpul lui Dumnezeu nu este timpul oamenilor. Legat de ceea ce văd aici, în România este cu siguranță clar că nu atât sistemul s-a devoalat și și-a arătat fața hâdă, ci poporul român, trezit în conștiință, a acceptat să-l vadă, a ales să-l vadă. Și-l vede fără ură, să știți, îl vede însă decis ca drumul poporului român să și-l asigure singur, fără intervenția sistemului. Poporul român este hotărât să-și decidă drumul singur. Și se vede acest lucru, pentru că sistemul se teme de iubire și poporul român răspândește și împărtășește iubire. Sistemul se ferește de iubire și îi este teamă de iubire, pentru că unitatea este adevărată forță a poporului român”, a transmis Georgescu celor prezenți.

Ulterior, el a reafirmat că garantează faptul că administrația Trump „a văzut și-a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra lui și poporului român”.

„Sunt convins că speranța este din ce în ce mai mare și ea se transformă în nădejde creștină. Există un filosof american, care spunea că la nevoie îți vinzi hainele, dar în niciun caz principiile, în niciun caz convingerile. Și eu vă garantez că administrația Trump a văzut și a notat tot ce s-a întâmplat în România, începând cu data de 6 decembrie, a notat toate abuzurile care s-au făcut și se fac asupra mea, asupra poporului român. Cu siguranță a constatat confiscarea statalității României de către Macron și, cu siguranță, toate aceste lucruri nu vor rămâne fără consecințe la adresa celor responsabili”, a mai spus Georgescu.

În încheiere, acesta a dat asigurări că poporul român „va cuceri lumea prin iubire și genialitate”.

„Vă spun așa, speranța și convingerile și principiile poporului român fac din el o prezență istorică imposibil de oprit. Sigur că sunt greutăți, sunt solidar cu toți cei care le au în această țară, de aceea am spus că România este condusă de patocrație și asta e realitatea. Însă, cu siguranță că trebuie să dăm dovadă de încredere, de optimism zâmbitor, un zâmbet care nu mai poate să apună niciodată și să ne aducem aminte ce spunea Nicolae Bălcescu, că viața nu merită trăită dacă este trăit în genunchi, sub nicio formă. Și vă spun așa: poporul român este stăpân pe el însuși și va cuceri lumea prin noblețe, prin genialitate și în special prin ceva rar – prin iubire. Va fi un neam călăuză”, a încheiat fostul candidat discursul susținut în fața simpatizanților.

Cu o săptămână în urmă, Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind plasat sub control judiciar pentru declarații în care ar fi promovat idei, concepții sau doctrine de tip fascist, legionar, rasist ori xenofob.

Potrivit procurorilor, între iunie 2020 și mai 2025, acesta a exprimat în mod repetat în spațiul public aprecierea față de mareșalul Ion Antonescu și a făcut declarații elogioase la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare din perioada interbelică.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare