Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, s-a prezentat luni dimineață la Tribunalul București, într-un dosar în care contestă decizia de începere a judecării pe fond a cauzei în care este acuzat de propagandă legionară.
La plecarea din sediul instanței, acesta a sugerat că demersul său are șanse reduse de reușită, dar a arătat că preferă să fie „o zi lup, decât o viață jigodie”.
„Dreptatea este, fără îndoială, un ideal, agreat de noi toți. Doar o Justiție adevărată îl poate transforma în realitate. Sistemul încearcă să mă doboare și probabil că va înregistra astăzi un succes efemer. Nicolae Iorga spunea așa: sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță. Eu spun în felul următor – oamenii fericiți nu-și pierd timpul rănindu-i pe alții. Răul vine de la cei nefericiți, frustrați, mediocri și, în mod special, invidioși. Adică clasa politică. (…) Am următorul mesaj: Nu cedez. Mă puteți judeca, voi, pentru că eu nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu. Și mai e ceva. Prefer o zi lup, decât o viață jigodie”, a spus Călin Georgescu, în timp ce era aclamat de zeci de susținători prezenți la intrarea în Tribunal.
Călin Georgescu a fost trimis în judecată la data de 2 iulie 2025 de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de săvârșirea infracțiunilor de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și de promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată, prin cinci acte materiale.
Dosarul se află în prezent în camera preliminară, iar la 9 decembrie 2025 Judecătoria Sectorului 1 a stabilit că poate începe judecarea pe fond, după ce un judecător a constatat legalitatea probelor administrate de procurori.
Ce se menționează în rechizitoriu
În rechizitoriu se menționează că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, Călin Georgescu ar fi promovat în mod repetat, prin diverse canale publice, idei, concepții și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, printre care:
- mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
- necesitatea apariției unui lider carismatic, predestinat și autoritar, capabil să pună în aplicare acest proces;
- glorificarea excesivă a trecutului istoric, în opoziție cu prezentul, descris ca fiind marcat de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia într-o poziție de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, identificați artificial ca actori statali externi;
- ultranaționalismul populist fundamentat pe un nucleu mitic creștin;
- promovarea cultului mareșalului Ion Antonescu, condamnat definitiv pentru crime de război, prin elogierea acestuia, prezentarea sa drept erou național și reproducerea, prin imitație aproape fidelă, a cuvintelor, gesturilor și tonului vocii sale, precum și efectuarea salutului legionar în cadrul unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari împotriva restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piața Universității din București, la 2 octombrie 2021.
„În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declarații ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța”, susțin procurorii.



