CCR discută, astăzi, validarea rezultatelor de la alegerile din 4 mai. Are pe masă o cerere de anulare a scrutinului

Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se întrunească vineri într-o ședință programată să înceapă la ora 12:00, pentru a valida rezultatele alegerilor desfășurate duminică. În cadrul aceleiași ședințe, va fi examinată și solicitarea de anulare a scrutinului, depusă de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu.

Cererea de anulare a fost înregistrată marți la Curtea Constituțională și face referire la alegerile prezidențiale care au avut loc pe 4 mai. Sebastian Popescu a susținut în plângerea sa că „doi dintre cei 11 candidaţi la prezidenţiale, în speţă George Simion şi Nicuşor Dan, culmea, amândoi au şi intrat în turul doi, au beneficiat de un tratament preferenţial pe platformele de social-media, similar ca cel din cazul Călin Georgescu, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voinţă a alegătorilor”. El a invocat utilizarea unui mod de operare asemănător celui din 2024, referindu-se la precedentul implicându-l pe Călin Georgescu.

Surse din mediul juridic indică faptul că este foarte probabil ca solicitarea să fie respinsă, întrucât a fost formulată în afara termenului legal prevăzut de lege.

BEC a dat rezultatele finale

Între timp, Biroul Electoral Central a publicat marți seară rezultatele finale ale primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Potrivit datelor oficiale, George Simion, candidatul AUR, a obținut 40,96% din totalul voturilor valabil exprimate, fiind urmat de candidatul independent Nicușor Dan, cu 20,99%, și de candidatul alianței „România Înainte”, Crin Antonescu, care a întrunit 20,07%.

La vot s-au prezentat 9.571.899 de alegători, ceea ce reprezintă 53,19% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale permanente. Dintre aceștia, 9.430.274 de voturi au fost considerate valabil exprimate, adică 98,52% din totalul celor prezenți la urne. Voturile nule au fost în număr de 141.388, reprezentând 1,48%.

Distribuția voturilor valabil exprimate este următoarea:

Silviu Predoiu: 17.186 voturi (0,18%)

George-Nicolae Simion: 3.862.761 voturi (40,96%)

Nicușor-Daniel Dan: 1.979.767 voturi (20,99%)

George Crin-Laurențiu Antonescu: 1.892.930 voturi (20,07%)

Victor-Viorel Ponta: 1.230.164 voturi (13,04%)

Elena-Valerica Lasconi: 252.721 voturi (2,68%)

Marcela-Lavinia Șandru: 60.682 voturi (0,64%)

Petru-Daniel Funeriu: 49.604 voturi (0,53%)

Cristian-Vasile Terheș: 36.445 voturi (0,39%)

Sebastian-Constantin Popescu: 25.994 voturi (0,28%)

John-Ion Banu-Muscel: 22.020 voturi (0,23%)

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare