Un membru al Comisiei de la Veneția se află în România pentru a purta discuții cu grupurile parlamentare pe tema comasării alegerilor și, cel mai probabil, a anulării alegerilor prezidențiale, conform unor surse Antena 3 CNN.
Întâlnirea fusese programată înaintea scrutinului din noiembrie, care ulterior a fost anulat. Aceasta viza aspectele legate de comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare.
O discuție este prevăzută pentru marți, la ora 16:30, în cadrul Comisiei de politică externă. Reprezentantul Comisiei de la Veneția va aborda subiectul comasării alegerilor, dar ar putea fi discutată și anularea alegerilor prezidențiale.
La reuniune va participa și Elena Lasconi, care, cel mai probabil, va solicita clarificări privind poziția Comisiei de la Veneția referitoare la anularea alegerilor.
A fost publicat un raport
Pe 27 ianuarie, Comisia de la Veneția a publicat un raport referitor la decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale din România.
Potrivit acestui raport, astfel de hotărâri trebuie să indice clar încălcările și dovezile aferente, fără a se baza exclusiv pe informații clasificate, care pot servi doar ca elemente de context. Această abordare este esențială pentru a asigura transparența și posibilitatea de verificare.
De asemenea, Comisia a remarcat dificultatea demonstrării încălcărilor legii prin campanii online și rețele sociale, subliniind importanța unor decizii clare și bine argumentate în astfel de situații.
Totodată, s-a precizat că ar trebui să existe posibilitatea contestării rezultatelor electorale și în cazul unei „influențe externe” exercitate de actori statali și nestatali. În opinia Comisiei, intervenția unor terți din afara procesului electoral poate fi la fel de nocivă sau chiar mai gravă decât nerespectarea regulilor electorale de către candidați, partide politice sau oficiali de stat.



