Contestațiile pentru alegeri la CCR pot fi depuse în maximum 3 zile. Când începe campania electorală pentru turul al II-lea

George Simion, reprezentând AUR, și Nicușor Dan, candidat independent, s-au calificat în turul final al alegerilor prezidențiale, conform datelor actualizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă în noaptea de duminică spre luni, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale.

Conform calendarului electoral, în cel mult trei zile de la închiderea votului, adică până cel târziu pe 6 mai, ora 24:00, pot fi depuse solicitări pentru anularea alegerilor în cazul în care există acuzații de fraudă electorală. Aceste cereri pot fi formulate de partide politice, alianțe electorale, organizații ale minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale, precum și de candidații înscriși în cursa electorală. Potrivit Agerpres, cererea trebuie să fie bine fundamentată și să conțină dovezi, urmând să fie adresată Curții Constituționale.

Pe data de 8 mai, Biroul Electoral Central va transmite către Curtea Constituțională procesul-verbal general, împreună cu documentele de constatare și centralizare a voturilor primite de la birourile electorale județene, birourile de sector din București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și cele ale secțiilor de vot. După ce Curtea Constituțională va primi aceste documente și va soluționa eventualele cereri de anulare, va valida rezultatul alegerilor și îl va publica în mass-media și în Monitorul Oficial.

Până cel târziu pe 9 mai, vor fi anunțate oficial numele celor doi candidați care intră în turul al doilea, precum și data exactă a scrutinului. Tot în 9 mai începe oficial campania electorală pentru turul doi. Alegerile vor avea loc în data de 18 mai. Va fi declarat ales candidatul care obține cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare