Crin Antonescu cere o lege pentru eliminarea pensiilor speciale ale magistraților

Crin Antonescu, candidat la alegerile prezidențiale, a anunțat luni că a solicitat partidelor din Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR eliminarea pensiilor speciale acordate magistraților și a posibilității de pensionare anticipată. Liderii coaliției au fost de acord, iar un proiect legislativ în acest sens urmează să fie depus marți în Parlament, a precizat Antonescu. Acesta a subliniat că lipsa acestor măsuri ar putea duce la pierderea a cel puțin 230 de milioane de euro din fondurile PNRR.

În prezent, suma de aproximativ 230 de milioane de euro este blocată de Uniunea Europeană, întrucât România nu a respectat cerințele privind reforma pensiilor, prevăzute în jaloanele PNRR. Totodată, ministrul Fondurilor Europene a avertizat că neîndeplinirea angajamentelor asumate prin PNRR ar putea duce la pierderea a miliarde de euro.

„Aș vrea doar să vă anunț un lucru care s-a decis acum. Există o sumă de cel puțin 230 de milioane de euro care sunt blocați din PNRR, sunt bani care se cuvin tuturor românilor și nu pot rămâne blocați. Am solicitat cu fermitate astăzi Coaliției de guvernare la această reuniune să terminăm o dată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârstele de pensionare diferite, trebuie să existe un principiu de echitate pentru toți cetățenii acestei țări”, a spus Crin Antonescu, după întâlnirea de la Palatul Victoria.

Reglementările să fie pentru noii magistrați

Antonescu a explicat că modificările propuse se vor aplica noilor intrați în sistemul judiciar, care, conform noii reglementări, vor trebui să se pensioneze la vârsta de 65 de ani, la fel ca restul cetățenilor.

„Magistrații care vor intra în magistratură, care vor începe, trebuie să iasă la pensie la 65 de ani ca toți ceilalți cetățeni ai țării. Am cerut asta în Coaliție. S-a acceptat acest principiu, mâine va fi depus un proiect de lege, semnat de toți cei patru președinți din partidele care compun Coaliția de guvernare, în Parlament. E vorba de pensiile speciale în magistratură și de vârsta de pensionare în magistratură”, a mai spus Crin Antonescu.

Totodată, candidatul susținut de alianța PSD-PNL-UDMR a dat asigurări că proiectul de lege va respecta normele constituționale. De altfel, tentative anterioare din Parlament de a elimina pensiile speciale, inclusiv pentru magistrați, nu au trecut testul Curții Constituționale.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare