Crin Antonescu recunoaște: „Există mari riscuri…”

Crin Antonescu a anunțat luni, într-un interviu acordat Digi24, că a decis să accepte candidatura la președinția României din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, motivând că această hotărâre a fost luată pe fondul crizei politice actuale, și nu ca urmare a presiunilor exercitate de partidele politice.

„Nu m-au convins partidele. Sau nu m-au convins liderii lor. M-a convins situația din România, după criza din noiembrie, după anularea turului unu al alegerilor prezidențiale și perspectivele care stau în fața unei societăți aflate în bună măsură în derivă și, în orice caz, în fața unor mari alegeri. Există mari riscuri, există mari pericole, nu sunt insensibil la acest lucru, și dacă reprezentanți ai unor partide politice importante au socotit că pot să joc un rol în această împrejurare, eu nu m-am dat la o parte. Dar repet, nu niște oameni, nu niște partide, ci situația țării mele m-a convins să accept această ofertă”, a declarat Crin Antonescu luni, la Digi24. El a spus că nu se teme de niciun contracandidat.

„Eu cred şi sper ca lupta, campania, dezbaterea aceasta în faţa românilor, teme majore, nu are cum să fie altfel decât serioasă. În legătură cu temerea de un anumit candidat, eu cred că cine se teme de un anumit candidat e bine să nu intre într-o asemenea luptă”, a spus Crin Antonescu la Digi24.

Nu se teme de vreun candidat

Fostul lider PNL a precizat că, în opinia sa, o asemenea luptă trebuie dusă cu ochii doar către concetăţeni.

„Mie nu mi-e teamă de un anumit candidat, sper ca la startul acestei curse să se alinieze propuneri cât mai serioase, oameni care au cât mai mult de spus şi oferit electoratului, pentru ca oamenii să aibă din cine şi ce alege”.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare