Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat că turismul românesc nu a avut vreodată un promotor mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie Ottley, care a aplicat pentru cetățenia română, iar dosarul său este încă blocat în birocrație.
El s-a întâlnit la sediul instituției cu Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele sale despre România, precum „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”.
„Am profitat de ocazie ca să-i spun direct un mulțumesc pentru felul în care promovează România și pentru planurile frumoase pe care le are în continuare pentru țara noastră. I-am spus că turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient ca el. Am bătut palma și am promis că pentru 2026 vom pune pe picioare câteva proiecte împreună. Am aflat și ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetățean de onoare al Brașovului acum cinci ani, Charlie a depus și pentru cetățenia română. Dosarul încă se plimbă prin hățișul birocratic. Sună cunoscut, nu-i așa? Îi mulțumesc pentru vizită și pentru energia bună pe care o aduce mereu când vorbește despre România!”, a scris ministrul vineri pe pagina sa de Facebook.


