Danemarca încearcă să încurajeze lectura eliminând TVA-ul la cărți

Pentru a stimula interesul pentru lectură, executivul danez intenționează să renunțe la Taxa pe Valoarea Adăugată aplicată cărților, care în prezent este de 25%, a declarat miercuri ministrul Culturii, Jakob Engel-Schmidt, citat de AFP.

„Guvernul va propune în proiectul legii finanțelor eliminarea cotei de TVA la cărți. Trebuie să facem totul pentru a rezolva această criză a lecturii care, din păcate, s-a agravat în ultimi ani”, a explicat Jakob Engel-Schmidt, menționând că această măsură va presupune pentru bugetul de stat un cost de aproximativ 330 de milioane de coroane (44,2 milioane de euro) anual.

Conform celui mai recent raport Pisa, circa 24% dintre adolescenții danezi de 15 ani nu dețin abilitățile de bază necesare pentru a înțelege și interpreta un text elementar, procentaj aflat în creștere cu patru puncte față de acum un deceniu.

În Uniunea Europeană, Danemarca se situa până acum pe primul loc în privința nivelului TVA aplicat cărților, în condițiile în care alte state practică cote reduse. În Marea Britanie, taxa este zero.

Editorii din Danemarca și-au exprimat sprijinul pentru această eliminare de taxă.

Asociați cu „majorarea achizițiilor publice de cărți pentru bibliotecile publice și școlare, măsura ar putea consolida și mai mult cultura lecturii și ar garanta accesul la cărțile fizice pentru toți danezi, atât pentru copiii cât și pentru adulți”, au arătat editorii într-un raport transmis ministrului Culturii la sfârșitul lunii mai.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare