Summitul forumului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) s-a încheiat sâmbătă, după două zile de dezbateri, prin adoptarea unei declarații comune care subliniază importanța extinderii comerțului și abordează provocările legate de inteligența artificială și de schimbările demografice, potrivit agențiilor EFE și Xinhua.
Evenimentul s-a desfășurat într-un context dominat de armistițiul temporar din războiul tarifar dintre Statele Unite și China, notează presa spaniolă.
„Din motive structurale, regiunea Asia-Pacific se confruntă cu numeroase provocări diferite, iar pentru a menține prosperitatea, trebuie să extindem comerțul”, a declarat președintele sud-coreean Lee Jae-myung în cadrul unei conferințe de presă susținute la finalul reuniunii.
„Am convenit că trebuie să cooperăm și să ne consultăm unii cu alții și, pe baza acestor acorduri, am adoptat trei documente”, a adăugat acesta, menționând printre ele „Declarația de la Gyeongju”, care poartă numele orașului din sudul Coreei de Sud unde s-a desfășurat summitul de două zile.
Documentul comun subliniază că investițiile și comerțul „sunt vitale pentru creșterea și prosperitatea regiunii”, iar liderii participanți se angajează să „aprofundeze cooperarea economică” în cadrul forumului.
Cea de-a doua zi a reuniunii APEC a fost dedicată dezbaterilor privind oportunitățile și riscurile generate de inteligența artificială, de schimbările demografice și de dezvoltarea industriilor culturale și creative.
Întâlnirea a evidențiat diferențele de poziție dintre susținătorii liberului schimb și adepții protecționismului, deși declarația finală doar „a luat act” de „diversele dezbateri privind situația actuală”.
Summitul din acest an s-a desfășurat pe fondul unei detensionări temporare a conflictului comercial dintre Statele Unite și China, ca urmare a întrevederii bilaterale dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său american, Donald Trump, la Busan, în Coreea de Sud.



