Demis de Putin, un fost ministru rus s-a împușcat

Fostul ministru rus al transporturilor, Roman Starovoit, s-ar fi sinucis prin împușcare, a informat luni publicația „Izvestia”, citată de Reuters, care menționează o sursă anonimă.

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, l-a revocat din funcție pe Starovoit tot luni, printr-un decret prezidențial, fără a oferi detalii privind motivele deciziei.

Starovoit fusese numit în fruntea Ministerului Transporturilor în luna mai 2024, după ce timp de aproape cinci ani ocupase postul de guvernator al regiunii Kursk. Anterior, a activat în sectorul transporturilor și a condus agenția federală pentru drumuri, Rosavtodor.

La scurt timp după plecarea sa din funcția de guvernator, regiunea Kursk a fost atacată de armata ucraineană, în ceea ce a fost cea mai amplă pătrundere a trupelor din Kiev pe teritoriul rus de la începutul conflictului din 2022, anul în care Rusia a lansat invazia Ucrainei.

Conform publicației „Vedomosti”, cel care ar putea prelua conducerea Ministerului Transporturilor este Andrei Nikitin, fost guvernator al regiunii Novgorod și anterior adjunct al lui Starovoit în minister.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare