Deputatul PSD Adrian Câciu afirmă că achiziția de autoutilitare realizată de Cancelaria prim-ministrului ar fi nelegală și consideră că respectivul contract ar trebui anulat.
El argumentează această poziție prin faptul că „autoutilitara este, prin definiție, un mijloc de transport marfă”.
„Este ilegală toată achiziția făcută de Cancelarie, dar și orice decont făcut de Guvern pe acele autoutilitare. Cancelaria primului-ministru ar trebui să denunțe contractul și să dea mașinile înapoi. Dacă nu are mașini, să ceară ANAF să îi găsească la confiscări (e plin parcul auto). Dacă vrea mașini, să facă comodat la RAPPS, dar să se încadreze în cota de combustibil a SGG”, a scris deputatul duminică, pe Facebook.
Câciu a atras atenția și asupra costurilor aferente ratelor pentru vehiculele Duster, precizând: „Înca una, pe care aștept să o dezvolte influenkerii care zic că dau sfaturi guvernului: rata la Duster-urile astea nu vi se pare că e cât una la un Range Rover din ăla sport/lux/premium?”.
La rândul său, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat vineri că achiziția prin leasing operațional a celor 17 autoutilitare Dacia Duster s-a realizat cu respectarea legii și a avut drept rezultat diminuarea de zece ori a cheltuielilor pentru închirierea mașinilor.
„Față de momentul de acum 100 de zile, noi am redus cheltuiala de închiriere a mașinilor de 10 ori. Am pornit în iunie de la un cost lunar de 850.000 de lei, astăzi suntem la un cost de 84.000 de lei, e adevărat, nemaiavând și șoferi. Cheltuiala este redusă cu 90% față de momentul când am preluat această responsabilitate și obiectivul pe care l-am declarat atunci a fost cel de a reduce cât mai mult din cheltuielile din banii publici și continuu muncim, împreună cu colegii, în fiecare zi pentru a face acest lucru”, a spus Mihai Jurca la Palatul Victoria.
El a adăugat că, la momentul preluării funcției, exista un contract cu RA-APPS pentru 30 de mașini cu șofer, cu un cost lunar de aproximativ 850.000 de lei, iar prima măsură luată a fost reducerea numărului de vehicule la jumătate, astfel încât „din iunie până-n septembrie, la final, costul lunar a fost redus la 425.000 de lei pe lună”.
Potrivit lui Jurca, Cancelaria a continuat să caute modalități de diminuare a cheltuielilor pentru mașinile de serviciu, iar în urma ofertelor primite s-a optat pentru contractul de leasing operațional pentru cele 17 autoutilitare Dacia Duster.



