Dinamo se află în așteptarea vizitei echipei Rapid, într-un derby de mare interes, care reprezintă punctul culminant al etapei a 21-a din SuperLiga României.
În ajunul confruntării, antrenorul Zeljko Kopic a organizat o conferință de presă, în care a oferit detalii și perspective despre meciul împotriva formației conduse de Marius Șumudică.
„Suntem gata de meci, jucătorii sunt disponibili cu toții, doar Adnan Golubovic nu e cu noi. Mergem cu ambiție maximă de a câștiga acest meci și de a avea motiv de fericire după joc.
Suntem într-o poziție bună, avem posibilitate pentru titlu. Iar, odată cu fiecare victorie, această posibilitate e din ce în ce mai mare. Acest obiectiv devine din ce în ce mai realistic.
Rapid are calitate, în special potențial în ofensivă. Trebuie să fim atenți la cum joacă. Ca orice altă echipă, au și slăbiciuni, vom încerca să le speculăm, la fel cum abordăm toate meciurile. Nu ne gândim la Sărbători, ci doar la meci.
Lucrăm bine și tot ce am făcut în această perioadă ne-a adus într-o situație în care putem termina sezonul regulat pe prima poziție. Vom da totul pentru asta”, a declarat Zeljko Kopic.
Gnahore: Sunt fericit la Dinamo
La aceeași conferință de presă, Eddy Gnahore a fost întrebat despre un posibil transfer la rivala Rapid, însă acesta și-a făcut clară intenția de a rămâne în tabăra ”Câinilor”.
”Nu mă afectează absolut deloc. Toate aceste lucruri fac parte din joc. Ştiu de ce au spus asta chiar în acest moment. Eu am mai fost în astfel de situaţii, aşa că nu mă afectează în niciun fel pe mine sau echipa mea. Voi juca aşa cum o fac de fiecare dată şi sper ca la final să obţinem cele trei puncte.
Dinamo este prima echipă la care joc în România, sunt fericit aici şi nu am intenţia de a pleca la un alt club. Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul, dar acum sunt jucătorul echipei Dinamo. Nu mă gândesc acum la negocierile pentru prelungirea contractului, pentru mine cel mai important este acest ultim meci al anului”, a declarat Eddy Gnahore.



