Dinu Gheorghe, fost președinte al clubului Rapid București și director general la Dinamo, a murit la vârsta de 68 de ani.
Acesta revenise în fotbal în primăvara anului 2019, pentru o perioadă scurtă, ca manager general la Dunărea Călărași, care pe atunci se afla în prima ligă. Aceasta a fost după o pauză de trei ani, în care activase ca invitat constant în emisiuni de televiziune.
De-a lungul carierei sale, Dinu Gheorghe a fost președinte la Rapid, FC Brașov, Astra Giurgiu și a deținut funcția de director general la FC Dinamo, precum și pe cea de manager general la ASA Târgu Mureș.
Are 2 titluri de campion cu Rapid
Sub conducerea lui Dinu Gheorghe, Rapid a câștigat două titluri de campion al României, în sezoanele 1998-1999 și 2002-2003. În perioada în care a fost președinte al clubului Astra Giurgiu (2012-2014), echipa a devenit vicecampioană și a câștigat Cupa și Supercupa României, reușind în același timp să se califice pentru prima dată în grupele UEFA Europa League.
La Dinamo, însă, Dinu Gheorghe a fost demis în august 2015, la doar patru luni după ce fusese numit director general, iar la Rapid a ocupat funcția de președinte de mai multe ori, între 1997 și 2016.



