Donald Trump anunță intenția SUA de a prelua controlul asupra canalului Panama

Donald Trump a făcut o declarație fermă privind intenția de a recăpăta controlul asupra Canalului Panama, calificând actualele taxe impuse navelor americane drept „ridicole” și o „escrocherie” care trebuie să înceteze imediat, relatează AFP.

Trump a semnalat, de asemenea, preocupări legate de influența tot mai mare a Chinei asupra acestei rute maritime strategice, esențiale pentru companiile americane care transportă mărfuri între oceanele Atlantic și Pacific.

Liderul republican, care se pregătește să-l înlocuiască pe Joe Biden la Casa Albă pe 20 ianuarie, a indicat că va lua măsuri pentru a proteja interesele economice și comerciale ale Statelor Unite în contextul tensiunilor globale.

„Marina noastră şi comerţul nostru sunt tratate deosebit de nedrept. Taxele (de trecere) pe care le percepe Panama sunt ridicole”, a transmis Trump pe o rețea de socializare.

Trump a subliniat că „această escrocherie totală a ţării noastre va înceta imediat”.

Canalul a fost restituit în 1999

Canalul Panama, finalizat de Statele Unite în 1914, a fost restituit complet Panamei în 1999, conform unui acord semnat de președintele democrat Jimmy Carter în 1977. Acest acord a stabilit transferul controlului asupra canalului către Panama, în cadrul unui proces de renunțare treptată la autoritatea SUA asupra acestuia.

„A fost doar la latitudinea Panama să îl gestioneze, nu a Chinei sau a altcuiva”, a scris Trump sâmbătă.

„Nu am lăsat şi nu vom lăsa niciodată să cadă în mâini greşite!”, a mai transmis el.

Donald Trump a afirmat că, dacă Panama nu va putea asigura „funcționarea sigură, eficientă și fiabilă” a Canalului Panama, „vom cere ca Canalul Panama să ne fie returnat, în întregime, și fără discuții”.

Autoritățile panameze nu au oferit un răspuns imediat la declarațiile președintelui ales al SUA.

Potrivit estimărilor, aproximativ 5% din traficul maritim global trece prin Canalul Panama, o rută esențială care permite navelor ce călătoresc între Asia și coasta de est a Statelor Unite să evite o deviere lungă și periculoasă în jurul capului sudic al Americii de Sud.

În octombrie, Autoritatea Canalului Panama a raportat venituri de aproape 5 miliarde de dolari (4,8 miliarde de euro) în anul fiscal precedent.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare