„Dușmanul” lui Donald Trump, fostul director al FBI James Comey a fost inculpat

Fostul șef al FBI, James Comey, considerat un adversar al lui Donald Trump, a fost inculpat pentru obstrucționarea justiției și declarații false, potrivit unui anunț făcut joi de Departamentul de Justiție, la scurt timp după ce președintele american ceruse declanșarea de anchete penale împotriva unor rivali politici, notează AFP.

„Dreptate în America!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social, unde l-a caracterizat pe fostul director al poliției federale drept „una dintre cele mai rele ființe umane pe care le-a cunoscut vreodată această țară”.

În 2017, Donald Trump l-a destituit pe James Comey, care, la acel moment, investiga suspiciunile privind ingerința străină în timpul primului său mandat (2017–2021). De atunci, Trump l-a acuzat în repetate rânduri că a mințit în fața Congresului.

Potrivit unui comunicat oficial, Comey este pus sub acuzare pentru „infracțiuni grave legate de divulgarea de informații sensibile”.

Cu câteva zile înainte, Trump îi ceruse public procurorului general Pam Bondi să deschidă dosare penale împotriva mai multor rivali politici. Totodată, el a afirmat că l-a înlăturat din funcție pe un procuror federal care refuzase să îl urmărească penal pe Comey și pe procurorul general al statului New York, Letitia James, o altă adversară politică a sa.

„Nu el a demisionat, eu l-am concediat”, a declarat Trump referindu-se la procurorul federal pentru districtul estic al Virginiei, Erik Siebert, a cărui plecare fusese prezentată în presă ca o demisie.

Lindsey Halligan, noul procuror numit de Trump în locul lui Siebert, a explicat că acuzațiile formulate împotriva lui James Comey vizează „mărturia acestuia din cursul audierii în fața unei comisii a Senatului Statelor Unite la 30 septembrie 2020”.

„Aceste acuzații (…) constituie un abuz de încredere publică la un nivel extraordinar”, a afirmat ea, adăugând că fostul director FBI riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare