Centura ocolitoare a municipiului Beiuș, în județul Bihor, este aproape finalizată și programată pentru deschidere la jumătatea lunii octombrie, conform Consiliului Județean Bihor. În prezent, se finalizează ultimele lucrări, precum marcajele rutiere, montarea indicatoarelor și a parapetelor de protecție.
Auditul de siguranță rutieră urmează să fie completat până la sfârșitul acestei săptămâni, iar săptămâna viitoare vor avea loc probele de încărcare dinamică la poduri. După inspecțiile finale, comisia de dare în trafic va stabili data exactă a deschiderii oficiale.
”Cei care tranzitează prin zona Beiuşului vor câştiga minute bune, evitând blocajele din oraş. Pentru localnici, circulaţia prin Beiuş va fi mult uşurată, după ce se va deschide circulaţia”, a precizat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, citat în comunicatul de presă.
Centura este împărțită în două etape
Centura Beiuș, cu o lungime totală de 9,3 kilometri, este împărțită în două etape principale de construcție, iar lucrările sunt în faza finală, cu deschiderea preconizată pentru jumătatea lunii octombrie. Complexitatea proiectului este influențată de relieful zonei, care a necesitat construirea a două viaducte de 800 și 700 de metri, trei pasaje supraterane însumând 230 de metri și două poduri cu o lungime totală de 28 de metri.
Etapa I, care acoperă 7,3 kilometri, începe din DN76 la intrarea în Beiuș dinspre Oradea, traversează Crișul Negru și Drumul Comunal 231, ocolind orașul spre vest. Aceasta include treceri peste calea ferată și Crișul Negru și revine în DN76.
Etapa II se întinde pe 2 kilometri, conectând primul tronson cu DJ764, oferind acces către viitorul parc industrial din Beiuș și asigurând legătura cu localitatea Delani.
Contractele pentru realizarea lucrărilor au fost atribuite companiilor Drum Asfalt, Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, și Ile Viorel Construct. Valoarea contractelor pentru cele două etape se ridică la 269,46 milioane lei pentru prima etapă și 15,58 milioane lei pentru a doua, fără TVA.
De asemenea, Consiliul Județean Bihor a anunțat un proiect suplimentar pentru crearea unui nou drum de legătură de 1,4 kilometri către Stâna de Vale. Noul tronson, care va face parte din Etapa a III-a a Centurii Beiuș, va conecta Centura cu Drumul Apusenilor și drumul județean 764A, facilitând accesul în zona montană. Acest proiect este în prezent în etapa de proiectare.



