„El Clasico” pentru Andrei Rațiu! Real Madrid și Barcelona se luptă pentru transferul românului

Andrei Rațiu (26 de ani) ar putea avea parte de un transfer important în curând, după ce a avut evoluții remarcabile la Rayo Vallecano, atrăgând atenția mai multor cluburi mari din Europa.

După interesul arătat de Barcelona și Napoli, un alt gigant al fotbalului european, Real Madrid, s-a alăturat competiției pentru semnătura jucătorului român. Potrivit jurnalistului Rudy Galetti, echipa „Galactică” caută un fundaș dreapta și are ca primă opțiune pe Trent Alexander-Arnold. În cazul în care negocierile cu acesta nu vor avea succes, Real Madrid a identificat alți patru candidați, printre care și Andrei Rațiu, alături de Jeremie Frimpong, Diogo Dalot și Pedro Porro.

Rațiu, supranumit „Sonic”, i-a impresionat pe oficialii de la Madrid, iar avantajul său major față de ceilalți fundași vizați este prețul mult mai accesibil.

„Rațiu este și el o opțiune pentru Real Madrid. Ar fi semnificativ mai ieftin decât Frimpong, Dalot și Porro, iar cei din cadrul clubului îl consideră în culise un jucător de mare calitate”, a notat Galetti.

Prețul e de 25 de milioane de euro

Rayo Vallecano nu va putea opri plecarea lui Andrei Rațiu dacă un club va activa clauza de reziliere a contractului, care este de 25 de milioane de euro. Totuși, indiferent de suma obținută din transfer, 50% din acești bani vor ajunge la Villarreal, care deține jumătate din drepturile federative ale jucătorului, după ce l-a cedat la Rayo pentru 500.000 de euro.

Înlocuitorul lui Rațiu ar putea fi Fran Garcia

În perspectiva pierderii lui Rațiu, Rayo Vallecano s-a orientat deja către un posibil înlocuitor. Conform celor de la larazon.es, clubul din La Liga intenționează să-l transfere pe Fran Garcia (25 de ani) pentru a-i lua locul. Fundașul nu mai face parte din planurile celor de la Real Madrid, iar oficialii clubului de pe Santiago Bernabeu sunt dispuși să-l lase să plece. Având în vedere că Rayo ar putea pierde un fundaș dreapta, Garcia ar putea fi o soluție ideală, deoarece poate juca atât pe partea dreaptă, cât și pe stânga. Se pare că Rayo intenționează să-l împrumute pe Fran Garcia de la Real Madrid.

”Rayo Vallecano este echipa care vrea să îi ofere lui Fran Garcia un loc în cazul în care va decide să o părăsească pe Real Madrid în vară. Fundașul lateral de 25 de ani s-ar putea întoarce la Rayo Vallecano sub formă de împrumut.

Andrei Rațiu se află într-o situație similară cu cea pe care Fran Garcia a experimentat-o la Rayo. Treaba bună făcută de internaționalul român, care are o clauză de 25 de milioane de euro, nu a trecut neobservată de Barcelona, care și-a manifestat deja interesul pentru el. Și Napoli, dar și unele cluburi din Premier League, ar fi dispuse să îi prezinte o ofertă lui Rayo Vallecano pentru el.

Totuși, Rayo Vallecano ar păstra doar jumătate din suma de transfer, deoarece Villarreal a păstrat 50% din drepturile federative ale fotbalistului. Astfel, Villarreal, așa cum a făcut-o și Real Madrid cu Fran Garcia, va avea prioritate dacă va decide să îl răscumpere pe Andrei Rațiu, mai ales că poate obține un preț mult mai mic decât valoarea clauzei de reziliere”.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare