Elena Costache, președintele CSM: Fără o justiție puternică, independentă și respectată nu poate exista democrație autentică

În fiecare an, Ziua Justiţiei oferă un moment de introspecţie asupra principiilor fundamentale ale statului de drept – legalitatea, echitatea, independenţa, imparţialitatea şi responsabilitatea în exercitarea actului de justiţie –, aşa cum subliniază preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache.

“El în 2025, sistemul judiciar din România continuă să facă față unor provocări complexe, într-un context social, legislativ și internațional în continuă schimbare. Cu toate acestea, misiunea magistratului rămâne neschimbată, și anume aceea de a apăra drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și de a contribui la consolidarea ordinii de drept și a încrederii publicului în justiție” — precizează Elena Costache.

Potrivit spuselor sale, Consiliul Superior al Magistraturii conştientizează pe deplin răspunderea ce îi revine.

“Ne-am asumat un rol activ în promovarea unei culturi a integrității, în susținerea transparenței instituționale, precum și în dialogul interinstituțional și cu societatea civilă. Este o ocazie să reafirmăm un adevăr simplu: fără o justiție puternică, independentă și respectată nu poate exista democrație autentică. Ziua Justiției este o zi în care onorăm eforturile celor care aplică legea cu profesionalism și demnitate, dar și o zi în care suntem datori să privim cu sinceritate spre provocările pe care le avem de înfruntat. Folosim acest prilej nu doar pentru a celebra, ci pentru a reafirma în primul rând angajamentul nostru pentru o justiție în care cetățenii să creadă, aceasta fiind în slujba lor” — se menţionează în mesajul dedicat Zilei Justiției.

În acest context, CSM transmite un mesaj de apreciere şi susţinere tuturor magistraţilor, profesioniştilor în drept şi colaboratorilor sistemului judiciar.

“Le mulțumim pentru dăruirea cu care își exercită profesia, pentru reziliența dovedită în fața presiunilor și pentru angajamentul față de valorile care dau sens ideii de justiție. La mulți ani tuturor celor care, prin munca lor, dau substanță Justiției!” — a concluzionat Elena Costache.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare