Răzvan Lucescu trăiește momente de tensiune înaintea meciului din Europa League cu Viktoria Plzen, programat joi, 24 octombrie, de la ora 19:45. Antrenorul român se confruntă cu o situație delicată, având în vedere că PAOK nu a obținut niciun punct în competiția europeană și se află sub presiune.
La conferința de presă de dinaintea meciului, Lucescu a încercat să-și păstreze calmul, abordând și incidentele controversate de la derby-ul cu AEK, care s-a încheiat la egalitate, 1-1. După acel meci, antrenorul riscă o amendă considerabilă și o suspendare de șase luni, fiind acuzat că l-a scuipat pe Erik Lamela.
În ciuda problemelor cu care se confruntă, Lucescu a încercat să rămână optimist și a făcut haz de necaz în fața jurnaliștilor, arătând că este hotărât să își concentreze echipa pentru meciul crucial cu Viktoria Plzen.
„Ce să spun? Orice aș spune ar fi înțeles greșit și izbucnește războiul. Fiecare zi în Grecia este ceva nou pentru mine”, a început Răzvan Lucescu conferința.
În timp ce PAOK se află pe locul 2 în campionat, având 17 puncte, la egalitate cu liderul Aris, situația din Europa League este mult mai complicată. Echipa lui Răzvan Lucescu nu a acumulat niciun punct, suferind înfrângeri atât în fața lui Galatasaray (1-3), cât și împotriva FCSB (0-1).
Și cehii au probleme asemănătoare
Viktoria Plzen se confruntă cu o situație similară, fără victorii după primele două etape. Echipa cehă a înregistrat un rezultat de 3-3 cu Frankfurt și un 0-0 cu Ludogorets, ceea ce le face pe ambele echipe să aibă nevoie urgentă de puncte în duelul de joi.
„Meciul de mâine (n.r. – joi, 24 octombrie) este foarte important pentru noi, trebuie să câștigăm, având în vedere că am pierdut ultimele două meciuri din Europa. Dacă nu câștigăm, vom fi sub presiune în clasament.
Nu este sub nicio formă un meci ușor. Înfruntăm un adversar foarte bine organizat cu un stil de joc simplu, dar eficient. Nu este o echipă care să încerce niște lucruri dubioase. Le place să joace simplu și cu intensitate.
În orice caz, trebuie să ne adaptăm la acest stil de joc. Sunt o echipă cu experiență, bineînțeles. Trebuie să păstrăm un ritm ridicat pe tot parcursul jocului. Trebuie să încercăm să îi dezechilibrăm și să ne impunem propriul ritm.
Ne așteptăm la un meci interesant, venim după un rezultat cu AEK care ne dă încredere ca grup și ne arată că suntem pe drumul cel bun. În orice caz, nu va fi un meci ușor pentru noi, dar suntem într-un punct în care va trebui să reacționăm având în considerare rezultatele avute până acum”, a declarat Răzvan Lucescu, înainte de PAOK – Viktoria Plzen.
În meciul cu AEK, disputat în etapa precedentă a Super Ligii Greciei, Răzvan Lucescu s-a implicat într-un conflict atât cu suporterii echipei gazdă, cât și cu jucătorul Erik Lamela. Incidentul a ieșit din limitele obișnuite ale fotbalului și a stârnit o mulțime de reacții în presa elenă.
Conform raportărilor, Lamela a reacționat furios la anumite gesturi ale lui Lucescu adresate fanilor lui AEK, aruncând o rolă de leucoplast în direcția antrenorului român. Răzvan Lucescu nu s-a lăsat mai prejos, susținându-se că l-ar fi scuipat pe fostul star al echipei Tottenham, ceea ce a dus la escaladarea scandalului și a atras atenția mass-mediei.
Programul de joi, în Liga Europa
Eintracht Frankfurt – FK RFS Riga (19:45)
FC Midtjylland – Union St. Gilloise (19:45)
Ferencvaros Budapesta – Nice (19:45)
Maccabi Tel Aviv – Real Sociedad (19:45)
PAOK Salonic – Viktoria Plzen (19:45)
Qarabag FK – Ajax Amsterdam (19:45)
AS Roma – Dinamo Kiev (19:45)
Anderlecht Bruxelles – Ludogoreţ Razgrad (22:00)
Athletic Bilbao – Slavia Praga (22:00)
FC Porto – Hoffenheim (22:00)
Twente Enschede – Lazio Roma (22:00)
Fenerbahce Istanbul – Manchester United (22:00)
Olympique Lyon – Beşiktaş Istanbul (22:00)
Malmo FF – Olympiacos Pireu (22:00)
Tottenham Hotspur – AZ Alkmaar (22:00)
Rangers – FCSB (22:00)
S-au jucat ieri
Galatasaray – Elfsborg 4-3
Sporting Braga – Bodo Glimt 1-2
Programul de joi, din Conference League
Vikingur Reykjavik – Cercle Brugge, 17:30
Apoel Nicosia – Borac Banja Luka, 19:45
Rapid Vienna – FC Noah, 19:45
Panathinaikos Athens – Chelsea, 19:45
NK Celje – Bașaksehir, 19:45
KAA Gent – Molde FK, 19:45
Jagiellonia Bialystok – FC Petrocub
Heart of Midlothian – AC Omonia Nicosia, 19:45
Larne FC – Shamrock Rovers FC, 19:45
FC St. Gallen 1879 – Fiorentina, 19:45
Djurgardens – Vitoria Guimaraes, 19:45
FK Mlada Boleslav – FC Lugano, 22:00
The New Saints – FC Astana, 22:00
Betis – FC Copenhagen, 22:00
HJK Helsinki – Dinamo Minsk, 22:00
Pafos – 1. FC Heidenheim
FK TSC Backa Topola – Legia Varșovia, 22:00
Olimpija Ljubljana – LASK Linz, 22:00



