Fostul premier al României, Theodor Stolojan, a vorbit într-o emisiune TV despre pensiile pe care le încasează, menționând că în prezent primește trei tipuri de pensii: una din România, pe baza contributivității, una de la Banca Mondială și alta de la Parlamentul European.
Stolojan a subliniat că niciuna dintre acestea nu poate fi considerată „pensie specială”. După recalculare, pensia din România a ajuns la 9.700 de lei, deși anterior era în jur de 6.000 de lei. Stolojan a spus că s-a simțit dezavantajat timp de 18 ani, deoarece dacă sistemul de contributivitate ar fi fost aplicat din momentul în care s-a pensionat, pensia sa ar fi fost mai mare.
„Aveam 6.000 de lei și ceva înainte de recalculare. Și acum îmi pun întrebarea – deci 18 ani de zile de pe contributivitate eu am fost păgubit tot timpul, dacă ar fi fost sistemul pe contributivitate de când am ieșit la pensie. (…)„Am o pensie de la Banca Mondială care e o pensie cum e pilonul II de pensii private în România – îmi reținea din fiecare salariu și se acumula într-un fond, care pe urmă era investit. Și am o pensie de la Parlamentul European. Însă niciuna din astea nu are caracteristica de pensie specială, nu atinge nebunia pe care am creat o în România. Eu, cu pensia mea recalculată pe contributivitate în România, sunt sub jumătate din media pensiei pe care o are sistemul”, a declarat Stolojan.
Bagă în buzunar 4500 de euro pe lună
Pensiile sale internaționale funcționează pe un model similar cu cel al pilonului II de pensii din România, adică o parte din venituri erau reținute și investite. Cu toate acestea, el subliniază că niciuna dintre pensiile sale nu are caracteristicile pensiilor speciale din România, despre care consideră că au dus la un dezechilibru în sistem.
La nivel total, pensiile sale însumează aproximativ 4.500 de euro pe lună. De asemenea, Stolojan a comentat că pensia sa românească este mult sub media celor din sistem.
În urma recalculării pensiilor din România, peste 3,8 milioane de pensii, adică 82,56%, au fost majorate, conform ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Aceasta a explicat că majorarea medie este de 622 de lei. Nicio pensie nu va scădea, conform noii legi, iar impactul bugetar suplimentar este de aproximativ 9,45 miliarde lei.



