În mod similar cu Papa Francisc, care ținea cu echipa de fotbal San Lorenzo de Almagro, Papa Leon al XIV-lea este suporter al echipei AS Roma, scrie Rador Radio România.
În cartierul South Side din Chicago, același loc unde a copilărit Michelle Obama, la adresa 212 E 142nd Place din suburbia Dolton, un loc unde casele din cărămidă se îmbinau cu punctele de trecere la nivel cu calea ferată, în ultimele zile s-a înregistrat o adunare de jurnaliști și oameni curioși, care voiau să afle de unde a început povestea. Aceasta venea dintr-o casă ca oricare alta, cumpărată de părinții lui în 1949, printr-o ipotecă de 42 de dolari pe lună. Fratele său mai mare, John Prevost, a povestit curioșilor că
„A fost un moment șocant. Eram la telefon cu nepoata mea și nu ne venea să credem. Apoi telefonul meu mobil, iPad-ul și telefonul de acasă au luat-o razna.”
Leon al XIV-lea a fost cel mai mic dintre cei trei copii și a crescut într-o familie cu un tată care era director de școală și o mamă care era bibliotecară. Fostul director al unei școli catolice, acum în vârstă de 71 de ani, a menționat că „am avut o copilărie normală. E puțin ciudat, însă toți trei știam încă de mici ce vrem să facem în viaţă”. Fratele său a spus:
„Rob știa că va fi preot de când a învăţat să meargă. Un vecin i-a spus odată că într-o zi va deveni Papă. O adevărată predicție, nu?” În ajunul începerii conclavului, cei doi frați au discutat despre posibilele nume pe care le-ar alege dacă ar fi ales:
„I-am spus să nu aleagă Leon, pentru că ar fi fost al 13-lea, dar evident că a făcut câteva cercetări”.
Alegere total neașteptată
Fratele mai mare al Papei, Louis Martín, a spus că alegerea lui Robert Francis a fost „total neașteptată”.
„Stăteam întins în pat. Soția mea m-a sunat și mi-a spus: „Fum alb! Fum alb!” Așa că am pornit televizorul și am început să mă uit. Și a trecut aproape o oră. Și când a ieșit cardinalul, noi așteptam cu toții, el a spus „Roberto”, am înțeles imediat. Dacă aș fi stat în picioare, s-ar fi putut să mă prăbușesc.”
El a continuat, povestind despre copilăria lor:
„Când eram mici, făceam mereu trăznăi împreună cu cei doi frați ai mei mai mici, dar el era mereu sfântul. Și îl tachinam: „Într-o zi vei deveni Papă. Ești prea sfânt”. Când a intrat în seminar, a fost … oh wow. Și apoi, cu câțiva ani în urmă, când Papa l-a făcut cardinal, a fost ceva tip… da, chiar s-ar putea întâmpla”.
Familia Prevost este o combinație de culturi și origini diverse. Bunicii materni, Joseph Martinez și Louise Baquie, erau negri și locuiau în al șaptelea cartier al orașului, o zonă tradițional catolică, plină de persoane cu rădăcini africane, caraibiene și europene, conform New York Times, care citează și documente istorice. La începutul secolului XX, cuplul s-a mutat la Chicago și a avut o fiică, Mildred Martinez, care a devenit mama lui Prevost. Descoperirile despre originile Papei au fost făcute vineri de genealogistul Jari C. Honora din New Orleans și confirmate de John Prevost pentru The New York Times. Honora a menționat că „Această descoperire este doar o altă reamintire a cât de interconectați suntem ca americani”. El a adăugat că :
„Sper să evidențieze istoria lungă a catolicilor de culoare, liberi și sclavi din această țară, o istorie care include familia Sfântului Părinte.”



