Vaticanul pune în aplicare măsuri de securitate riguroase, în contextul așteptării a peste o jumătate de milion de pelerini care vor veni pentru funeraliile Papei Francisc. La ceremonia de sâmbătă și-au anunțat participarea numeroase personalități și lideri din întreaga lume.
În urma decesului Papei Francisc, autoritățile din Vatican au activat protocoale speciale de siguranță. Accesul public în zonele centrale, precum Bazilica și Piața Sfântul Petru, este momentan permis, însă este posibil ca aceste spații să fie restricționate sau să funcționeze sub reguli stricte pe durata evenimentelor viitoare, având în vedere fluxul mare de persoane estimat.
Vizitatorii care se află în apropiere de Vatican trebuie să se pregătească pentru verificări de securitate detaliate, formarea de cozi mai lungi și eventuale întârzieri la punctele de acces.
Anumite sectoare din interiorul statului papal vor fi complet închise. Deși majoritatea muzeelor Vaticanului vor rămâne deschise publicului, Capela Sixtină nu va putea fi vizitată în perioada în care are loc Conclavul. Alte spații din Vatican pot fi temporar inaccesibile din cauza pregătirilor pentru ceremoniile oficiale, transmisiunile media sau sosirea delegațiilor internaționale.
Vor fi prezenți numeroși șefi de stat
La funeraliile Papei Francisc sunt așteptați numeroși șefi de stat și de guvern. Printre cei care și-au confirmat prezența se numără Regele Philippe și Regina Mathilde ai Belgiei, președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, împreună cu soția sa, precum și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. De asemenea, vor fi prezenți președintele Franței, Emmanuel Macron, și președintele Germaniei.
Italia va fi reprezentată de către președintele și premierul său. Președinții statelor Letonia, Lituania și Elveția vor fi de asemenea prezenți la ceremonie.
Administrația Prezidențială a informat că Ilie Bolojan, președintele interimar al României, va participa la funeralii.
Donald Trump a anunțat că va fi prezent alături de soția sa, Melania Trump. Palatul Kensington a comunicat că Prințul William va participa în numele tatălui său, Regele Charles. Și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat prezența la funeraliile Papei Francisc.



