Gala Premiilor Grammy. „Cowboy Carter” al lui Beyonce – Albumul anului. Lista câștigătorilor

Premiile Grammy din 2025 au avut loc la Los Angeles, iar Beyonce a obținut pentru prima dată cel mai important premiu al serii – Albumul anului, în timp ce Kendrick Lamar a câștigat toate categoriile pentru care fusese nominalizat, inclusiv Cântecul și Înregistrarea anului.

Beyonce, care a fost nominalizată de 11 ori la ediția a 67-a a galei, a primit trofee pentru Albumul anului și Cel mai bun album country cu „Cowboy Carter”. Premiul pentru Albumul anului a fost oferit de membrii Departamentului de Pompieri din Los Angeles, ca semn de apreciere pentru eforturile lor de a controla incendiile care au afectat orașul.

Solista celebră a declarat că a fost „șocată” să câștige premiul la această categorie, mai ales la prima sa încercare în muzica country.

„Într-adevăr nu mă așteptam la acest lucru”, a spus Beyonce după ce a primit trofeul din mâinile rivalei sale, Taylor Swift.

„Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru că pot încă să fac ceea ce iubesc să fac, după atât de mulți ani”, a adăugat ea.

Beyonce nu câștigase niciodată premiul pentru cel mai bun album, deși a venit la gala de duminică fiind deja cel mai premiat artist din toate timpurile, cu un total de 32 de premii Grammy obținute pe parcursul carierei.

Te iubesc Los Angeles

În transmisia live pe CBS, gala premiilor Grammy a început cu o interpretare „all-star” a melodiei „I Love LA”, realizată de trupa Dawes din Altadena, alături de John Legend, Brad Paisley, St. Vincent și Brittany Howard.

„În această seară nu sărbătorim doar muzica noastră favorită. Sărbătorim și orașul care ne-a adus atât de multă din această muzică”, a spus prezentatorul galei, Trevor Noah.

Billie Eilish și Finneas, originari din Los Angeles, au urcat pe scenă după monologul de deschidere al lui Trevor Noah și au interpretat piesa nominalizată „Birds of a Feather”.

„Te iubesc Los Angeles!”, a spus Eilish de pe scenă.

A fost premiată și Sabrina Carpenter

Sabrina Carpenter a câștigat premiul pentru cel mai bun album pop cu LP-ul „Short n’ Sweet”, la scurt timp după ce a interpretat piesele „Please Please Please” și „Espresso” pe o scenă inspirată de Epoca de Aur de la Hollywood.

„Încă nu mi-a revenit răsuflarea după ce am cântat. Este primul meu Grammy așa că o să plâng”, a spus Sabrina Carpenter în timpul acceptării premiului.

Doechii a devenit a treia femeie din istoria premiilor Grammy care a câștigat la categoria cel mai bun album rap cu „Alligator Bites Never Heal”. „Orice este posibil”, a declarat ea în momentul în care a acceptat premiul. „Nu lăsați pe nimeni să proiecteze stereotipuri asupra voastră”.

Câștigătorii sunt aleși pe baza voturilor exprimate de aproximativ 13.000 de cântăreți, compozitori, producători, ingineri de sunet și alți profesioniști din industria muzicală care fac parte din Recording Academy, instituția care acordă premiile Grammy.

Lista principalilor câştigători:

  • Albumul anului: „Cowboy Carter” – Beyoncé
  • Cântecul anului: „Not Like Us” – compozitor Kendrick Lamar
  • Înregistrarea anului: „Not Like Us” – Kendrick Lamar
  • Cel mai bun album pop/ latino: „Las Mujeres Ya No Lloran”, Shakira
  • Compozitorul anului (non-clasic): Amy Allen
  • Producătorul anului (non-clasic): Daniel Nigro
  • Cea mai bună performanţă pop solo: „Espresso” – Sabrina Carpenter
  • Cea mai bună înregistrare dance/ electronic: „Neverender” – Justice & Tame Impala
  • Cea mai bună înregistrare pop/ dance: „Von dutch” – Charli xcx
  • Cel mai bun album dance/ electronic: „BRAT” – Charli xcx
  • Cel mai bun artist nou: Chappell Roan
  • Cea mai bună interpretare pop/ duo grup: „Die With a Smile”, Lady Gaga & Bruno Mars
  • Cel mai bun album pop vocal: “Short n’ Sweet”, Sabrina Carpenter
  • Cel mai bun album pop tradiţional: „Visions” – Norah Jones
  • Cel mai bun videoclip: „Not Like Us” – Kendrick Lamar
  • Cel mai bun cântec R&B: „Saturn” – Rob Bisel, Carter Lang, Solána Rowe, Jared Solomon & Scott Zhang, songwriters (SZA)
  • Cel mai bun album R&B: „11:11 (Deluxe)” – Chris Brown
  • Cea mai bună interpretare R&B: „Made For Me (Live On BET)” – Muni Long
  • Cel mai bun cântec rap: „Not Like Us” – Kendrick Lamar, compozitor
  • Cel mai bun album rap: „Alligator Bites Never Heal” – Doechii
  • Cea mai bună interpretare rap: „Not Like Us” – Kendrick Lamar
  • Cea mai bună interpretare rock: „Now and Then” – The Beatles
  • Cea mai bună interpretare metal: „Mea Culpa (Ah! Ça ira!)” – Gojira, Marina Viotti & Victor Le Masne
  • Cel mai bun album rock: „Hackney Diamonds” – The Rolling Stones
  • Cel mai bun cântec rock: „Broken Man” – Annie Clark, compozitor (St. Vincent)
  • Cel mai bun album alternativ: „All Born Screaming” – St. Vincent
  • Cea mai bună interpretare alternativ: „Flea” – St. Vincent
  • Cel mai bun album folk: „Woodland” – Gillian Welch & David Rawlings
  • Cel mai bun album country: „Cowboy Carter” – Beyoncé
  • Cel mai bun cântec country: „The Architect” – Shane McAnally, Kacey Musgraves & Josh Osborne, songwriters (Kacey Musgraves)

Beyonce, încă un premiu alături de Miley Cyris

  • Cea mai bună interpretare solo country: “It Takes A Woman” – Chris Stapleton
  • Cea mai bună interpretare country duo/ grup: Beyonce, „Il Most Wanted” cu Miley Cyrus
  • Cel mai bun album jazz vocal: „A Joyful Holiday” – Samara Joy
  • Cel mai bun album jazz instrumental: „Remembrance” – Chick Corea & Béla Fleck
  • Cel mai bun album blues tradiţional: „Swingin’ Live at The Church in Tulsa” – The Taj Mahal Sextet
  • Cel mai bun album reggae: „Bob Marley: One Love” – Music Inspired By The Film (Deluxe) – (Various Artists)
  • Cel mai bun album gospel: „More Than This” – CeCe Winans
  • Cea mai bună muzică de film: „American Symphony” – Jon Batiste, Matthew Heineman, regizor video; Lauren Domino, Matthew Heineman & Joedan Okun, producători video
  • Cea mai bună înregistrare de operă: „Saariaho: Adriana Mater” – Esa-Pekka Salonen, dirijor; Fleur Barron, Axelle Fanyo, Nicholas Phan & Christopher Purves; Jason O’Connell, producător (San Francisco Symphony; San Francisco Symphony Chorus; Timo Kurkikangas)

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare