Guvernul își asumă răspunderea într-o ședință programată luni

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului s-au întrunit vineri și au stabilit ca ședința comună a Parlamentului să aibă loc luni, începând cu ora 15:00, pentru ca Guvernul să-și asume răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare menite să reducă deficitul.

Până luni, la ora 8:00, parlamentarii pot depune amendamente. Executivul a dat aviz vineri asupra primului set de măsuri fiscale orientate spre scăderea deficitului.

Proiectul legislativ stabilește o serie de măsuri fiscal-bugetare, având ca scop echilibrarea finanțelor statului. Acestea presupun limitarea cheltuielilor recurente, dar și majorarea veniturilor, pentru a putea finanța, din bugetul public, toate serviciile destinate cetățenilor, conform precizărilor făcute de Guvern.

„Prin acest pachet de măsuri se urmărește atingerea următoarelor obiective: reducerea țintei de deficit bugetar de la 9,3% și realinierea pe traiectoria de ajustare, în vederea respectării angajamentelor asumate în Planul Fiscal Bugetar pe 7 ani, recâștigarea încrederii investitorilor și evitarea retrogradării din perspectiva ratingului de țară, evitarea suspendării fondurilor europene și continuarea implementării proiectelor de infrastructură și de dezvoltare, realizarea reformei fiscale în vederea evaluării pozitive de către Comisia Europeană și posibilitatea încasării banilor din Cererea de Plată numărul 4, suma reprezentând cel mai important aport la bugetul de stat, proiecția prevăzută fiind de 2.680 miliarde de euro brut, respectiv 0,7% din PIB”, se arăta într-un comunicat al Executivului.

Set de măsuri alcătuit din două părți

Guvernul precizează că acest set de măsuri este compus din două părți: una privind majorarea veniturilor, cu un impact estimat de 9,5 miliarde lei în 2025 (0,5% din PIB) și 35 miliarde lei în 2026 (1,71% din PIB), și alta legată de diminuarea cheltuielilor publice, inclusiv neaplicarea unor costuri suplimentare – Executivul anticipează, ca urmare a acestora, o scădere a cheltuielilor bugetare de 1,25 miliarde lei în 2025 (0,06% din PIB) și 57,3 miliarde lei în 2026 (2,82% din PIB).

Conform articolului 114, alineatul 1 din Constituția României, Guvernul poate să-și angajeze răspunderea în fața Parlamentului, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, pe un program, o declarație de politică generală sau un proiect de lege.

În situația în care, în termen de trei zile de la momentul asumării răspunderii, nu este depusă nicio moțiune de cenzură împotriva Guvernului, legea este considerată adoptată. Dacă însă este inițiată o moțiune, iar aceasta primește votul favorabil al majorității parlamentarilor, Guvernul este demis.

Aleșii au la dispoziție trei zile pentru a înregistra o moțiune de cenzură. Aceasta poate fi inițiată de cel puțin un sfert dintre deputați și senatori și trebuie prezentată Birourilor permanente, urmând ca președintele Camerei Deputaților să o comunice Guvernului chiar în ziua în care a fost depusă.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare