Biserica Catolică are un nou Papă. În cadrul Conclavului organizat la Vatican, cardinalii au ales, în a treia sesiune de vot, un nou papă. Semnul alegerii a fost dat joi seara, când de la coșul Capelei Sixtine s-a ridicat fumul alb, marcând desemnarea succesorului Papei Francisc, potrivit relatărilor din The Guardian și BBC. Cardinalul american Robert Francis Prevost a fost desemnat conducător al Bisericii Catolice, urmând să poarte numele papal Leon al XIV-lea.
Cu această ocazie, Ilie Bolojan, președintele interimar al României, a adresat un mesaj de felicitare Sanctității Sale, Papa Leon al XIV-lea, cu prilejul numirii sale ca lider al Bisericii Catolice. Papa Leon al XIV-lea este primul lider al Bisericii Catolice originar din Statele Unite ale Americii.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a transmis și el felicitări cardinalului Robert Francis Prevost, devenit Papă sub numele de Leon al XIV-lea, subliniind că este pentru prima dată în istorie când un american ajunge Suveran Pontif.
„Felicitări cardinalului Robert Francis Prevost, care tocmai a fost numit Papă. Este o onoare deosebită să știm că este primul Papă american. Ce veste emoționantă și ce mare onoare pentru țara noastră!”, a transmis Trump prin intermediul platformei sale, Truth Social.
Rugăciune pentru binecuvântare
În primul său discurs, rostit în italiană, noul Papă a invitat publicul să se roage alături de el către Fecioara Maria pentru binecuvântare. După această invitație, a rostit o rugăciune scurtă, moment care a fost întâmpinat cu aplauze și aclamații.
În continuare, Papa Leon al XIV-lea a citit un pasaj religios în limba latină, în care i-a adus omagii Fecioarei Maria și sfinților.
„Trebuie să fim o biserică care construiește punți”, a afirmat noul Suveran Pontif în timpul discursului său ținut în Piața Sfântul Petru din Roma.
Papa, născut în SUA, s-a adresat locuitorilor Romei, dorind să le transmită un mesaj special. „Putem merge cu toții împreună spre patria pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o”, a spus el.
„Un salut special Bisericii din Roma.”
„Împreună trebuie să încercăm să descoperim cum să fim o biserică care construiește punți, stabilește dialogul și este deschisă să primească pe toată lumea”, a continuat Papa Leon al XIV-lea.
El a exprimat recunoștință cardinalilor care au participat la conclavul de două zile și care l-au ales.
După o pauză în care mulțimea l-a aclamat, noul Papă s-a adresat în limba spaniolă, oferind un salut special cetățenilor din Peru:
„Aș dori să îi salut în mod special compatrioții mei din Peru. A fost o mare plăcere pentru mine să lucrez în Peru.”
În final, Papa Leon al XIV-lea a oferit credincioșilor primul său mesaj de pace:
„Pace vouă tuturor. Frați și surori preaiubiți, acesta este primul salut al lui Hristos înviat. Aș dori să ofer un salut de pace care să ajungă la familiile voastre, la voi toți, oriunde v-ați afla. Pace vouă.”



