Handbal: Cristina Neagu – A fost o zi memorabilă cu multe emoții, un eveniment unic

Cristina Neagu a vorbit duminică, la Sala Polivalentă, după meciul său de retragere, spunând că a fost o zi deosebită, încărcată de emoții, și că evenimentul a avut un caracter special.

„M-am simțit minunat. Faptul că aceste nume imense ale handbalului românesc și internațional au răspuns pozitiv la această invitație cred că spune totul despre ceea ce am reușit în cariera mea. Sunt fericită sunt și puțin obosită. A fost o zi emoționantă care continuă. Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de noi, au stat la 40 de grade pentru poze și autografe, apoi la meci. Sper că și ei sunt la fel de bucuroși ca și mine. A fost și pentru ei multă emoție și o zi memorabilă. Emoțiile le-am simțit mai tare la ultimul meci oficial. Acum știam că este mai mult pe pozitiv, pe sărbătoare și am avut o stare diferită. Evenimentul în sine a fost extraordinar aș putea spune, unic în handbal. Și vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în această gală. A fost un weekend minunat, sper că s-au bucurat și oamenii, jucătoarele cu siguranță au fost impresionate ca și mine de altfel. Și de acum încolo va rămâne omul Cristina Neagu”, a spus Neagu.

Ea a adăugat că va resimți mai puternic retragerea atunci când se va relua sezonul competițional și nu va mai fi implicată în pregătiri sau meciuri.

„Și când mă uit la televizor la meciuri nu neapărat am emoții, dar e o stare diferită față de atunci când jucam, pentru că acum trebuie să vorbesc la trecut. Chiar nu știu cum o să fie în tribună. Cu siguranță va fi un pic straniu când sezonul va începe și eu nu va mai trebui să merg la antrenamente și să mă pregătesc pentru meciuri. Dar urmează un nou capitol pentru mine. Am încheiat un capitol frumos al vieții mele. L-am încheiat foarte frumos așa cum mi-am dorit și vom vedea ce va urma. Las lucrurile să vină de la sine și vom vedea ce va aduce viitorul”, a mai adăugat fosta jucătoare.

Nicușor Dan a fost la eveniment

Cristina Neagu a disputat ultimul său meci din carieră în cadrul unei gale organizate duminică, la Sala Polivalentă din București, eveniment la care au fost prezenți numeroși reprezentanți ai lumii sportului și ai vieții publice, inclusiv președintele Nicușor Dan.

Gala a inclus un meci demonstrativ între două echipe formate din foste mari jucătoare, Home Legends și World Stars, care s-a încheiat cu scorul de 21-21.

Manifestările dedicate retragerii Cristinei Neagu au început încă de dimineață, la ora 11:00, odată cu deschiderea Fan Zone-ului, unde fanii au avut ocazia să se fotografieze cu ea și să obțină autografe.

La 36 de ani, sezonul 2024-2025 a fost ultimul pentru Neagu ca jucătoare activă.

Transferată la CSM București în 2017, a cucerit titlul de campioană și Cupa României în sezonul recent încheiat.

Născută în București, și-a început cariera la 12 ani, la CSȘ Nr. 5, și a evoluat apoi la HC Activ Ploiești, Rulmentul Brașov, Oltchim Râmnicu Vâlcea și ZRK Buducnost Podgorica.

În decembrie 2023, după revenirea echipei naționale de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia, Neagu și-a anunțat retragerea din reprezentativa României.

De-a lungul carierei, a obținut performanțe remarcabile, printre care Liga Campionilor cu Buducnost (2015), bronz la Mondialele din 2015 și la Europenele din 2010, alături de echipa națională.

Pe plan individual, Cristina Neagu a fost desemnată de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii (2010, 2015, 2016, 2018), a fost cea mai valoroasă jucătoare și golgheterul Campionatului Mondial din 2015, a fost desemnată cea mai bună jucătoare europeană în 2017 și 2018, și este golghetera all-time atât a Campionatului European, cât și a Ligii Campionilor.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare