Hezbollah e lovită greu de IDF și cere încetarea focului

Adjunctul liderului Hezbollah, Naim Qassem, a afirmat marți că organizația sa susține demersurile clasei politice libaneze pentru a pune capăt ostilităților dintre mișcarea pro-iraniană din Liban și Israel, aflate în plin conflict, anunță AFP.

„Susţinem eforturile politice conduse de preşedintele (Parlamentului, Nabih) Berri, care vizează în primul rând o încetare a focului”, a spus Qassem la televiziunea grupării, al-Manar.

Nabih Berri, liderul mișcării șiite Amal, care este un partener al Hezbollah, a fost implicat în discuții cu oficiali din țări arabe și din afaceri externe, care au vizitat Liban începând de săptămâna trecută, conform informațiilor oferite de dpa.

„Odată atinsă încetarea focului, diplomaţia se poate ocupa de toate celelalte probleme, iar deciziile pot fi luate în mod colectiv”, a spus Naim Qassem.

„Dacă inamicul îşi continuă războiul, câmpul (de luptă n.r.) va decide”, a ameninţat Qassem în acelaşi timp.

„Vom continua, vom face sacrificii”, a mai spus Qassem.

O propunere internațională de încetare a focului pentru o perioadă de 21 de zile, inițiată de ONU în septembrie, a fost ignorată de Israel, care a crescut intensitatea atacurilor asupra Libanului. Pe 27 septembrie, Israel a ucis liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, împreună cu alți lideri ai mișcării în atacuri consecutive.

Hezbollah spune că gruparea nu este în haos

În ciuda speculațiilor că ar exista haos în interiorul Hezbollah, Nazim Qassem, care a preluat conducerea organizației după moartea lui Nasrallah, a subliniat organizarea impecabilă a conducerii. El a recunoscut, totuși, că atacurile israeliene sunt „dureroase”.

Alegerea noului secretar general de către Consiliul Shura, compus din șapte membri, „va fi organizată” conform „regulamentelor interne” ale Hezbollah, chiar și în aceste condiții „dificile”. Nazim Qassem a declarat că, în prezent, capacitățile Hezbollah sunt satisfăcătoare, în urma unui an de schimburi de focuri transfrontaliere cu Israelul, care s-au transformat recent în război, soldat cu peste o mie de morți și un milion de persoane strămutate.

„În fiecare zi, obţinem multe succese: sute de rachete, zeci de drone, un număr mare de colonii şi oraşe (israeliene) sunt sub focul rachetelor rezistenţei (…) Vreau să vă asigur, capacităţile noastre sunt bune, contrar a ceea ce spune inamicul, care pretinde că ne-a slăbit”, a spus numărul doi al Hezbollah.

„Nu ne este frică (…) suntem fiii lui Nasrallah”, a mai afirmat Naim Qassem.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că intenționează să repatrieze persoanele strămutate din nordul Israelului, însă a avertizat că „de două ori mai mulți locuitori vor fi nevoiți să se mute din nou”.

În ultimele 12 luni, aproximativ 60.000 de israelieni din partea de nord a țării au fost strămutați din cauza rachetelor lansate de Hezbollah. Guvernul lui Netanyahu a promis că va continua lupta împotriva mișcării libaneze până la obținerea „victoriei”, astfel încât acești strămutați să se poată întoarce acasă.

În acest context, Nazim Qassem a reafirmat apelul pentru un „front larg și important” în regiune, exprimându-și susținerea față de rebelii houthi din Yemen și grupurile armate pro-iraniene din Irak, care de asemenea revendică atacuri asupra teritoriului israelian.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare