Ilie Bolojan, despre interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu: Autorițile trebuie să clarifice

Ilie Bolojan a discutat la Europa FM despre posibilitatea interzicerii candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale, exprimându-și opinia că, într-o democrație, „câștigătorul se tranșează la vot”. De asemenea, liderul PNL a subliniat dificultatea de a desfășura o campanie electorală online fără resurse financiare sau o echipă numeroasă, contrar afirmațiilor lui Călin Georgescu.

Președintele PNL a declarat că nu are competența de a decide dacă lui Călin Georgescu ar trebui să i se interzică o nouă candidatură:

„Nu mă pot pronunţa nici împotriva interzicerii unei candidaturi. Din punctul meu de vedere, sunt alte autorităţi abilitate să facă acest lucru. Curtea Constituţională, birourile electorale (..) care sunt în măsură să decidă dacă un candidat poate fi validat sau nu, dacă respectă prevederile legale. Personal, cred că într-o democraţie cea mai bună formulă de a clarifica opţiunile oamenilor este ca la vot să se tranşeze câştigătorul.”

Totuși, Ilie Bolojan a subliniat că instituțiile competente trebuie să prezinte argumente solide și „necombătute” în cazul anulării alegerilor.

Este imposibilă o campanie fără bani

Referitor la afirmația lui Călin Georgescu conform căreia nu a cheltuit bani în campania sa electorală, Ilie Bolojan a catalogat acest lucru drept imposibil.

„Personal, din experienţa pe care am avut-o în această perioadă, pot să afirm că nu poţi derula o campanie în online sau, în general, o campanie media de mare amploare, care să ajungă la foarte mulţi oameni, decât cu o susţinere financiară şi cu o echipă puternică în spate. Nu se poate face această chestiune, că ar fi inventat alţii sistemul.”

El a adăugat că, în situația în care campania ar fi fost desfășurată fără a respecta cerințele legale privind organizarea și finanțarea, autoritățile responsabile ar trebui să investigheze pentru a elimina orice suspiciuni:

„Şi este evident că, dacă totuşi s-a făcut asta fără să se facă proba legală a organizării campaniei, a susţinerii financiare, autorităţile care au răspundere în acest domeniu trebuie să clarifice aceste aspecte, pentru că altfel rămâne o zonă de nebuloasă şi orice clarificare suplimentară vine să înlăture neîncrederea.”

Alegerile prezidențiale sunt programate pentru luna mai, cu primul tur stabilit pe 4 mai și cel de-al doilea tur, dacă va fi necesar, pe 18 mai.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare