Impresarul lui Florinel Coman, după ce românul a marcat în Serie A: Lucescu i-a convins pe arabi

Florinel Coman (26 de ani) a reușit să marcheze un gol spectaculos la doar 107 secunde după ce a intrat pe teren în partida de duminică împotriva Parmei.

Execuția sa impresionantă a dus scorul la 2-0. Deși Parma a redus diferența, Cagliari a reușit să păstreze avantajul și a obținut victoria cu 2-1.

Agentul jucătorului, Federico Pastorello, a analizat situația acestuia și a oferit detalii despre negocierile pentru transferul său în Serie A.

Într-o discuție cu jurnalistul Gianluca Di Marzio, expert în mercato, Pastorello a vorbit despre parcursul lui Coman. Potrivit impresarului, jucătorul a fost aproape de un transfer în Bundesliga înainte de pandemie, însă Gigi Becali a refuzat o ofertă de 10 milioane de euro. De asemenea, Lazio și-a manifestat interesul pentru el.

„Florinel merită tot ce i se întâmplă. Era considerat de la 17 ani o mare stea. Atunci, nu-l urmăream. Îi plăcea lui Lazio de el. Dar nu avea cifre care să convingă pe toată lumea. Asta pentru că era obișnuit să joace doar în ultimii 30 de metri. Alerga numai între 8 și 9 kilometri într-un meci. Am auzit de o ofertă de 10 milioane de euro pentru el, când încă nu lucra cu mine, dar Steaua a preferat să nu-l vândă.

Apoi, a venit o accidentare, apoi Covidul… A avut dificultăți. A fost extraordinar că s-a putut recupera mental. Dorința lui de a ajunge sus a făcut diferența. Trebuie să își îmbunătățească jocul, în special în faza defensivă. Am vorbit, a înțeles că drumul e lung”, a spus Pastorello pentru site-ul lui Di Marzio.

Cum au fost convinși oficialii lui Al Gharafa

Impresarul a explicat și că Mircea Lucescu a avut un rol crucial în transferul lui Coman la Cagliari, reușind să convingă oficialii clubului Al Gharafa să accepte împrumutul în Serie A. Pastorello a confirmat informațiile conform cărora Cagliari nu are o opțiune de cumpărare definitivă, deoarece timpul scurt de negociere a împiedicat includerea unei astfel de clauze.

„În vara trecută am decis să acceptăm această oportunitate din Qatar. A fost o alegere pozitivă. Asta și pentru că vremea trecea, Coman avansa în vârstă. Dacă rămâi în România până la o anumită vârstă, riști să fii etichetat ca un jucător care dă randament doar acolo. Astăzi, Florinel este bine atât fizic, cât și psihic.

Nu există opțiune de transfer în vară. Am preferat să facem lucrurile așa pentru că totul s-a făcut repede, în ultimele ore ale perioadei de transferuri. Au fost ceva dificultăți. Al Gharafa nu voia să-l piardă. Dar am lucrat împreună. Ne-a ajutat și Mircea Lucescu. I-a făcut pe cei de la Al Gharafa să înțeleagă faptul că băiatul are nevoie să joace pentru binele tuturor părților implicate”, a comentat Pastorello.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare