Armata israeliană a anunțat că a ucis un bărbat în sudul Libanului, pe care îl prezintă ca fiind un comandant al Forței al-Radwan, unitate de elită a Hezbollah, în ciuda armistițiului în vigoare între Israel și Hezbollah, care a început la sfârșitul lunii noiembrie, informează AFP.
Potrivit armatei israeliene, Forțele Aeriene israeliene au efectuat o lovitură marți și l-au eliminat pe Khodr Said Hachem în regiunea Qana.
Conform surselor militare israeliene, Hachem era comandantul unității navale a Forței al-Radwan și activitățile sale reprezentau o amenințare pentru Israel, fiind o încălcare flagrantă a armistițiului.
Hezbollah a deschis un front împotriva Israelului la 8 octombrie 2023, anunțând că acționează în sprijinul mișcării islamiste Hamas, la o zi după atacul care a declanșat Războiul din Fâșia Gaza.
Aceste ostilități la frontiera israeliano-libaneză, care s-au transformat într-un război deschis după aproape un an, au dus la moartea a peste 4.000 de persoane în Liban, distrugerea unor sectoare întregi ale bastioanelor Hezbollah și strămutarea a mai mult de un milion de civili, dintre care 100.000 continuă să fie deplasați, conform ONU.
Pe teritoriul israelian, bilanțul se ridică la 78 de morți – 30 de civili și 48 de militari –, plus 58 de militari uciși pe teritoriul libanez după lansarea unei ofensive terestre la sfârșitul lui septembrie, conform datelor oficiale ale Israelului.
60.000 de locuitori din nordul Israelului au fost nevoiți să părăsească zona
Autoritățile israeliene au precizat că, în urma confruntărilor și a războiului cu Hezbollah, susținut de Iran, aproximativ 60.000 de locuitori din nordul Israelului au fost nevoiți să părăsească zona, iar jumătate dintre aceștia nu s-au întors încă acasă.
Chiar și după începerea armistițiului pe 27 noiembrie, Israelul continuă să efectueze atacuri frecvente pe teritoriul Libanului, iar ambele părți se acuză reciproc de încălcarea armistițiului.
În urma conflictului, Hezbollah a suferit pierderi semnificative, fiind slabită pe plan militar și politic. Israelul i-a distrus o mare parte din arsenalul de armament și a ucis o parte din comandanți, ceea ce a dus la izolarea mișcării pe scena politică din Liban.
După expirarea termenului acordului armistițiului privind retragerea armatei israeliene din sudul Libanului, Israelul a decis să își mențină prezența militară în zona respectivă, considerând-o esențială pentru securitatea sa, prin intermediul a cinci puncte „strategice” de-a lungul frontierei.
Atât Beirutul, cât și Hezbollah au condamnat această continuare a prezenței israeliene în sudul Libanului.



