Astăzi, se produce echinocțiul de toamnă 2024. Evenimentul are loc la ora 15:44, ora României și marchează sfârșitul oficial al verii și începutul toamnei astronomice. De acum înainte, zilele vor deveni tot mai scurte, iar nopțile vor fi tot mai lungi, până la solstițiul de iarnă din 21 decembrie.
Echinocțiul de toamnă are loc anual, spre sfârșitul lunii septembrie, deoarece atunci Soarele ajunge la longitudinea astronomică de 180 de grade. De două ori pe an, ziua și noaptea sunt aproximativ egale ca durată în emisferele nordică și sudică. Acest fenomen poartă denumirea de echinocțiu. Excepții sunt regiunile polare: la Polul Nord începe lunga noapte polară, iar la Polul Sud Soarele rămâne deasupra orizontului timp de șase luni, până la echinocțiul de primăvară. În emisfera sudică, data de 22 septembrie marchează începutul primăverii.
Din perspectiva calendarului și meteorologiei, toamna începe la 1 septembrie. Totuși, anotimpurile meteorologice sunt stabilite prin împărțirea anului în patru intervale de câte trei luni. Această împărțire este menită să corespundă calendarului gregorian și să faciliteze analiza și compararea statisticilor meteorologice, inclusiv prognozele. Începutul astronomic al toamnei și primăverii este determinat de echinocții.
Când trecem la ora de iarnă?
Cuvântul „echinocțiu” provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” (egal) și „nox, noctis” (noapte). Termenul descrie un fenomen astronomic care se întâmplă de două ori pe an, primăvara și toamna, când ziua și noaptea au aproximativ aceeași lungime în toată lumea, indiferent de emisferă. Echinocțiile de primăvară și toamnă au loc atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc.
Primăvara, această trecere are loc din emisfera sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie, marcând creșterea duratei zilei până la solstițiul de vară, din 21 iunie. Echinocțiul de toamnă se petrece atunci când Soarele trece din emisfera nordică în cea sudică, formând „punctul autumnal”. După echinocțiul de toamnă, nopțile devin mai lungi decât zilele, până la solstițiul de iarnă, pe 21 decembrie. Aproximativ o lună după echinocțiul de toamnă, se va face și trecerea la ora de iarnă. În 2024, aceasta se va întâmpla în noaptea de 26 spre 27 octombrie, în ultima duminică din lună.



