India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul Pakistanului, drept ripostă la atentatul comis pe 22 aprilie în Kașmirul indian, au anunțat miercuri autoritățile de la New Delhi, informează AFP.
India, care are o majoritate hindusă, și Pakistan, cu o populație majoritar musulmană, controlează fiecare părți din Kașmir, dar revendică întreg teritoriul și au purtat trei războaie pentru acesta.
Retorica puternic naționalistă pe majoritatea canale de știri indiene după atacul lansat de New Delhi împotriva Pakistanului, scrie CNN.
„Cum India a zdrobit inamicul”, titra un canal de știri. „India lovește puternic Pakistanul”, se putea citi pe un altul.
O publicației a difuzat o imagine în care premierul Narendra Modi ținea un scut în stilul celui al Căpitanului America, în culorile drapelului național indian.
Media din India, acuzată de șovinism
Pe unele canale, pe ecrane puteau fi văzute animații cu avioane militare și explozii, în timp ce prezentatorii relatau despre „Operațiunea Sindoor”, numele oficial al atacului militar al Indiei asupra Pakistanului și asupra regiunii Kașmir administrate de Pakistan.
Un astfel de șovinism nu este neobișnuit pentru mass-media indiană, adesea zgomotoasă și turbulentă, care a fost acuzată că urmează linia guvernului, notează CNN.
Modi își propune să guverneze o națiune mândră și naționalistă, care crede în capacitatea sa de a face față situațiilor dificile. În urma masacrului turiștilor din Kașmirul administrat de India, multe mass-media au cerut imediat vărsare de sânge.
Atacul Indiei asupra Pakistanului este cea mai gravă luptă între cele două puteri nucleare din ultimii 25 de ani



