Numărul victimelor prăbușirii unei școli la începutul acestei săptămâni în Indonezia a ajuns la 37, a transmis duminică un oficial al echipelor de salvare, potrivit AFP.
Până în prezent, „37 (…) și 26 de persoane sunt încă dispărute”, a declarat Yudhi Bramantyo, directorul Agenției Naționale de Căutare și Salvare, într-un comunicat. Un bilanț anterior indica 17 decese.
„Duminică dimineața, numărul (total) al victimelor evacuate este de 141: 104 sunt salvate, iar 37 sunt decedate”, a adăugat oficialul.
Incidentul s-a produs la Internatul Islamic Al-Khoziny din orașul Sidoarjo, Java de Est, unde peste 100 de elevi se adunaseră pentru rugăciunile de după-amiază, clădirea prăbușindu-se neașteptat, potrivit agenției oficiale de presă Antara, care citează un martor.
Problemele legate de nerespectarea standardelor de construcție ridică îngrijorări serioase privind siguranța clădirilor în Indonezia. La începutul lunii septembrie, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite, după prăbușirea unei clădiri ce adăpostea o sală de rugăciune în Java de Vest.



