Ion Iliescu, fost președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României, și Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului provizoriu, au fost trimiși în judecată de procurorii Secției parchetelor militare pentru infracțiuni contra umanității, în dosarul Mineriadei din 13–15 iunie 1990.
Potrivit rechizitoriului, cei doi ar fi inițiat și coordonat un plan represiv împotriva manifestanților pașnici din Piața Universității, alături de alți lideri politici și militari. Acțiunea, calificată drept atac generalizat și sistematic împotriva populației civile, a dus la uciderea a 4 persoane prin împușcare; violarea a două persoane; vătămarea fizică și/sau psihică a peste 1.300 de persoane; privarea nelegală de libertate a peste 1.200 de persoane.
Conform anchetei, Iliescu și Roman, împreună cu alți oficiali de rang înalt, au constituit un grup criminal organizat care a orchestrat aducerea în Capitală a forțelor de ordine, a minerilor și muncitorilor, folosindu-se de retorica manipulativă și dezinformarea publică pentru a justifica represiunea. Aceștia sunt acuzați că au folosit instituțiile statului în scopuri politice, pentru suprimarea opoziției și intimidarea societății civile.
Comunicatul transmis de Ministerul Public
Procurorul de caz din cadrul Secției de parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- Iliescu Ion, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
- Roman Petre, la data faptelor prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
- Voiculescu Gelu-Voican, la data faptelor viceprim-ministru al Guvernului provizoriu al României,
- Măgureanu Virgil, la data faptelor director al Serviciului Român de Informații,
- Sârbu Adrian, la data faptelor consilier al prim-ministrului Guvernului provizoriu,
- Cozma Miron, la data faptelor lider de sindicat
- gl. (r) Dobrinoiu Vasile, la data faptelor comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofițeri a Ministerului de Interne,
- col. (r) Peter Petre, la data faptelor comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne,
toți sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității.
Din probatoriul administrat în cauză a reieșit următoarea situație de fapt:
În luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.
Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.
Atac împotriva manifestanților aflați în Piața Universității
În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţială opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale.
Un rol important în crearea cadrului de punere în aplicare a atacului a constituit-o comunicarea publică, manipulativă, insidioasă cu privire la pericolul pe care îl reprezentau manifestanții pentru valorile democratice, de a căror implementare se „ocupa” noua putere.
Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.
În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă.
Conducerea statului a orchestrat infracțiunile
În tabloul infracțional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziție inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea și orchestrarea comiterii infracțiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menționate.
Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.
Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte :
- moartea prin împușcare a 4 persoane;
- violul a două persoane;
- vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
- persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.
Punerea în aplicare a acțiunii represive s-a realizat în dimineața zilei de 13 iunie 1990, când peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate în Unitatea Militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
Opozanții au ripostat violent
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității.
Arestări ilegale
Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în incinta Școlii Militare Superioare de Ofițeri de la Băneasa, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 22 iunie 1990.
Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi cât şi femei, minori şi bătrâni. În permanenţă, aceste persoane s-au aflat sub pază militară, inclusiv atunci când trebuiau să meargă la toaletă. Pe durata aceste perioade, persoanelor vătămate nu li s-a permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, nu au primit asistență medicală adecvată și au fost supuse la tratamente înjositoare și degradante (inclusiv prin simularea unor execuții colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eșapament în spațiile de deținere).
Facem precizarea că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor au la bază exclusiv probatoriul administrat după data de 04.06.2021, la care cauza a fost restituită la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară, în urma căreia au fost anulate toate probele administrate anterior anului 2017 și s-a constatat nulitatea actelor de urmărire anterior efectuate.
Protestatarii pașnici au fost atacați de forțe
Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.”Ion Iliescu, fostul președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și ulterior președinte ales al României, alături de Petre Roman, fost prim-ministru al Guvernului provizoriu, au fost trimiși în fața instanței de către procurorii Secției parchetelor militare, fiind acuzați de crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Conform rechizitoriului, cei doi ar fi fost implicați în organizarea și coordonarea unui plan represiv împotriva protestatarilor pașnici din Piața Universității, împreună cu alți lideri politici și militari. Acțiunea, descrisă ca un atac sistematic și extins asupra populației civile, a avut consecințe grave: moartea prin împușcare a patru persoane, agresiuni fizice și psihice asupra a peste 1.300 de oameni, două violuri și reținerea ilegală a peste 1.200 de persoane.
Ancheta arată că Iliescu și Roman, sprijiniți de oficiali de rang înalt, au format un grup organizat care a orchestrat intervenția forțelor de ordine, a minerilor și a muncitorilor aduși în București. Printr-o strategie bazată pe manipulare și dezinformare, aceștia au încercat să justifice represiunea și să folosească instituțiile statului în interes politic, vizând eliminarea opoziției și descurajarea societății civile.
Comunicatul emis de Ministerul Public
„Procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
Iliescu Ion, la momentul faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României,
Roman Petre, fost prim-ministru al Guvernului provizoriu,
Voiculescu Gelu-Voican, viceprim-ministru la acea vreme,
Măgureanu Virgil, fost director al Serviciului Român de Informații,
Sârbu Adrian, consilier al prim-ministrului,
Cozma Miron, lider sindical,
gl. (r) Dobrinoiu Vasile, comandant al Școlii Militare Superioare de Ofițeri din cadrul Ministerului de Interne,
col. (r) Peter Petre, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, din subordinea Ministerului de Interne,
toți fiind acuzați de infracțiuni contra umanității.”
Descrierea faptelor
În iunie 1990, decidenții de vârf ai statului român, printre care Iliescu Ion, Roman Petre și Voiculescu Gelu-Voican, sprijiniți de alți factori din sfera puterii, inclusiv Măgureanu Virgil și Sârbu Adrian, au implementat o strategie represivă împotriva populației din București. Consecințele au fost tragice: patru persoane au fost ucise prin împușcare, două au fost victime ale violului, peste 1.300 au fost rănite fizic sau psihologic, iar mai mult de 1.200 au fost reținute ilegal.
Începând din 22 aprilie 1990, Piața Universității a devenit locul unei manifestații de lungă durată, care s-a desfășurat până pe 13 iunie. Protestatarii contestau noua conducere a țării, solicitând reforme democratice, eliminarea foștilor activiști comuniști din funcțiile de conducere și înființarea unei televiziuni independente.
În acest context, conducerea statului, prin Iliescu, Roman, Voiculescu și alți lideri ai Frontului Salvării Naționale, a inițiat și executat un atac împotriva demonstranților. Acesta a fost folosit ca pretext pentru reprimarea opozanților și a tuturor celor care ar fi putut contesta puterea instalată după 1989, în special studenți, intelectuali și susținători ai valorilor occidentale.
Rol important avut de propaganda oficială
Un rol esențial în pregătirea acestui atac l-a avut propaganda oficială, care a încercat să acrediteze ideea că manifestanții reprezentau o amenințare la adresa democrației emergente, de care noua conducere pretindea că se ocupă.
Pentru implementarea represiunii, autoritățile au mobilizat un număr impresionant de persoane, inclusiv forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații și peste 10.000 de mineri și muncitori din diverse zone ale țării.
Reprimarea a început pe 13 iunie 1990, când sute de persoane au fost reținute și duse la Unitatea Militară 0575 Măgurele, unde au fost deținute ilegal. În paralel, trupele de ordine au intrat în forță în sediile Universității din București și ale Institutului de Arhitectură, evacuând prin violență persoanele aflate acolo.
În baza unei decizii luate de conducerea provizorie a statului, muncitori de la Întreprinderea de Mașini Grele București au fost aduși în Piața Universității, unde au recurs la agresiuni fizice asupra protestatarilor și au sprijinit trupele de ordine în ocuparea zonei.
Acțiunile autorităților au provocat reacții violente din partea unor grupuri de opoziție, ceea ce a dus la incendierea unor instituții precum Ministerul de Interne, Poliția Capitalei, Televiziunea Română și sediul Serviciului Român de Informații.
S-a tras cu muniție de război
Forțele de ordine au tras cu muniție de război, iar în urma acestor acțiuni, patru persoane au fost împușcate mortal.
În zilele de 14 și 15 iunie, represiunea a continuat, fiind implicate și grupurile de mineri, transformate într-o forță de ordine paralelă, coordonată de autorități. Aceștia au devastat sediile partidelor din opoziție, redacțiile unor publicații independente și locuințele liderilor politici adversari ai puterii. De asemenea, au comis agresiuni asupra cetățenilor din București, acuzați de legături cu protestatarii.
Persoanele ridicate de pe străzile Capitalei au fost transportate și închise în Unitatea Militară 0575 Măgurele și în Școala Militară Superioară de Ofițeri din Băneasa, fiind reținute în condiții inumane, fără forme legale, până pe 22 iunie 1990.
Cei reținuți au fost plasați în spații necorespunzătoare, precum garaje, fără separare între bărbați și femei, minori și vârstnici. Pe toată durata detenției ilegale, au fost supravegheați de forțele militare, chiar și în timpul necesităților fiziologice. Nu li s-a permis contactul cu familia sau accesul la asistență medicală adecvată și au fost supuși unor tratamente umilitoare, inclusiv simulări de execuții și expunerea la gaze de eșapament în spații închise.
Investigația penală a fost reluată după 4 iunie 2021, după ce probele administrate înainte de 2017 au fost anulate, iar dosarul a fost retrimis Parchetului pentru refacerea anchetei.
Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.



