Un jucător din Franța a câștigat marți seară suma de 250 de milioane de euro la EuroMillions, cel mai mare premiu acordat vreodată în această țară la o loterie, potrivit unui comunicat emis de operatorul FDJ United (fosta Française des Jeux), citat de AFP.
Precedentul record în Franța fusese stabilit în 2021, când un participant din Tahiti, Polinezia Franceză, a obținut 220 de milioane de euro.
Jackpotul actual, de 250 de milioane de euro — valoarea maximă permisă la EuroMillions — mai fusese câștigat în 2025 și în Austria, și în Irlanda.
Premiul a atins plafonul marți, după ce la extragerea din 15 august, când erau puși în joc 234 de milioane de euro, niciun jucător nu a reușit să ghicească combinația completă.
Numerele câștigătoare care au adus suma record au fost 24, 31, 34, 41, 43, alături de stelele norocoase 6 și 8.
Câștigătorul are un termen de 60 de zile, calculat de la data extragerii, pentru a-și revendica premiul.
Pe pagina sa oficială, FDJ United precizează că, dacă jackpotul nu este câștigat, suma este reportată de până la patru ori. La a cincea extragere consecutivă la valoarea maximă, premiul este redistribuit automat jucătorilor de pe locul doi.



