Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anulat marți excluderea totală a sportivilor ruși și belaruși din competițiile internaționale de schi și para-schi, permițând astfel participarea acestora sub drapel neutru la Jocurile Olimpice de iarnă Milano–Cortina 2026, transmite AFP.
Potrivit deciziei TAS, dacă sportivii respectă criteriile stabilite de Comitetul Internațional Olimpic (CIO) pentru a obține statutul de sportivi neutri, ei trebuie să fie autorizați să participe la probele de calificare organizate de Federația Internațională de Schi (FIS). Decizia a fost luată de urgență, la o zi după o audiere cu ușile închise, și urmează același raționament adoptat de TAS în octombrie, într-un caz similar privind sănierii ruși.
Importanța verdictului este majoră, întrucât FIS coordonează discipline care însumează peste jumătate din podiumurile olimpice de iarnă – schi alpin, schi fond, schi acrobatic și snowboarding –, iar Rusia este în mod tradițional una dintre cele mai puternice națiuni la schi fond.
TAS a fost sesizat prin două cereri: una din partea autorităților și a 12 sportivi ruși (schiori și para-schiori), cealaltă din partea federației și a cinci sportivi belaruși. Instanța a subliniat că statutul FIS impune neutralitate politică și interzice discriminarea. Prin urmare, FIS a fost considerată în culpă pentru că i-a exclus pe sportivi exclusiv pe baza naționalității, fără a analiza dacă îndeplineau criteriile de eligibilitate pentru statutul de sportiv neutru.
În septembrie, CIO a menținut regulile aplicate și pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024, permițând participarea sportivilor ruși și belaruși ca indivizi neutri, cu condiția să nu fie afiliați armatei și să nu fi sprijinit activ invazia Ucrainei.
TAS a decis, de asemenea, că para-sportivii ruși vor putea participa la Jocurile Paralimpice în aceleași condiții ca restul participanților, cu drapel și imn, în urma votului Comitetului Internațional Paralimpic care a aprobat reintegrarea lor completă la sfârșitul lunii septembrie.



