Klaus Iohannis a demisionat! Este primul președinte al României demisionar! Ilie Bolajan preia cea mai înaltă funcție ca interimar

Klaus Iohannis (65 de ani) a anunțat că demisionează din funcția de președinte al României, decizia urmând să devină oficială pe 12 februarie 2025. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Palatul Cotroceni. Iohannis a deținut funcția de președinte al României începând cu 21 decembrie 2014.

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost stabilit pentru duminică, 4 mai 2025. Până la alegerea unui nou președinte, atribuțiile vor fi preluate de interimarul Ilie Bolojan.

Klaus Iohannis a declarat că această decizie vine pe fondul organizării iminente a unui referendum pentru demiterea sa. Parlamentul urma să analizeze marți, în plen reunit, cererea de suspendare depusă de Opoziție.

„Este inutil. Peste puține luni plec. Niciodată nu am încălcat Constituția. E un demers păgubos! De aici, toată lumea pierde. Nimeni nu câștigă. Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere. Acest demers va avea efecte pe plan intern, dar și pe plan extern.

Intern, referendumul va fi eminamente unul negativ. Societatea va fi divizată. Toată discuția va fi una axată doar pe negativ. Întreaga societate va fi bulversată. Nu se va mai discuta despre alegerile prezidențiale care vor veni. Candidații nu își vor putea prezenta ideile în acest amalgam negativ.

În plan extern, efectele vor fi de durată și negative. Niciun partener extern nu va înțelege de ce România își demite președintele, deși a început procedura pentru alegerea noului președinte. Pe românește, vom fi de râsul lumii.

Pentru a scuti România şi pe cetăţenii români de această criză, de această evoluţie inutilă şi negativă, demisionez din funcţia de preşedinte ale României. Voi pleca din funcţie poimâine pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a transmis Klaus Iohannis.

Până la următorul scrutin prezidențial, programat în luna mai, postul de președinte va fi ocupat de interimarul Ilie Bolojan, șeful Senatului României și șeful Partidului Național Liberal.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare