La 9 ani de la Colectiv, Elena Lasconi îi atacă pe Victor Ponta și Cristian Popescu Piedone: Candidează ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!

Elena Lasconi, lidera și candidata USR la alegerile prezidențiale, a transmis un mesaj emoționant pe Facebook la nouă ani de la incendiul din clubul Colectiv, amintind de impactul devastator al corupției și nepăsării sistemului. Lasconi a îndemnat oamenii să nu uite acest moment tragic, subliniind că incendiul din 30 octombrie 2015 „putea fi evitat, dacă statul și-ar fi făcut datoria”.

„9 ani. 65 de tineri și-au pierdut viețile într-un incendiu care putea fi evitat, dacă statul și-ar fi făcut datoria. Dacă statul își îndeplinea una dintre meniri, aceea de a ne proteja viețile. Avem datoria să nu uităm nicicând de acele ore tragice. Să nu uităm cum corupția și nepăsarea au arătat fața unui sistem care nu doar că și-a abandonat cetățenii, dar i-a condamnat la moarte”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.

„Nu aveam de toate, dar le-a plăcut să spună asta până în ultima clipă. Iar astăzi, la 9 ani de la Colectiv, nu avem încă nicio secție de spital pentru mari arși. În final, cea mai perversă formă de trădare este chiar nepăsarea”, a adăugat ea.

„Zâmbesc de pe afișele electorale!”

Lidera USR, este de părere că „e nedrept să îi vedem astăzi cum ne zâmbesc de pe afișele de campanie pe cei care ar fi trebuit să răspundă pentru acea noapte tragică – cei care conduceau statul și administrațiile locale.”

Lasconi subliniază astfel sentimentul de nedreptate resimțit de mulți în legătură cu lipsa de responsabilitate a celor care erau la putere în perioada incendiului din clubul Colectiv și care au eșuat în protejarea cetățenilor.

„Candidează din nou pe listele PSD, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Victor Ponta și Cristian Popescu Piedone. Sunt din nou în fața noastră ignorând suferința familiilor, memoria victimelor și strigătul de furie al zecilor de mii de oameni care au ieșit în stradă atunci pentru schimbare”, a continuat Elena Lasconi.

„Nu uităm. Nu v-am uitat. Nu abandonăm. Nu ne resemnăm. Trebuie să luptăm în continuare pentru a schimba acel stat pe care l-am văzut în acțiune în acea noapte. Acel stat care te abandonează, care te condamnă, nu mai trebuie să-l vedem niciodată”, a mai spus Lasconi.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare