Lege. Amenzi pentru lipsă de respect față de angajații instituțiilor publice

Senatul a adoptat tacit, marți, proiectul de lege care prevede amenzi între 5.000 și 20.000 de lei pentru comportamente considerate „lipsit de respect, provocator sau intimidant, agresiv sau recalcitrant” în relațiile cu instituțiile publice și angajații acestora, inclusiv prin refuzul de a respecta indicațiile personalului din aceste instituții.

Termenul de dezbatere și vot s-a încheiat la 26 noiembrie, astfel că actul normativ se consideră adoptat tacit.

Proiectul, inițiat de 36 de parlamentari ai UDMR și ai minorităților, completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Legea 61/1991 va fi modificată prin introducerea în categoria contravențiilor a comportamentelor menționate anterior, în scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică, iar pentru acestea se prevăd sancțiuni cu amendă între 5.000 și 20.000 de lei.

De asemenea, proiectul prevede modificări și în Legea 544/2001.

„Persoanele care solicită verbal informații publice au obligația de a respecta programul stabilit (…) și să înfățișeze un comportament care să nu afecteze activitatea personalului din cadrul autorităților și instituțiilor publice. Personalul autorităților și instituțiilor publice, personalul de pază și ordine sau organul de poliție, după caz, va proceda la evacuarea persoanei care nu respectă aceste prevederi (…) din incinta autorității sau instituției publice”, se arată în textul actului normativ.

Proiectul va fi transmis Camerei Deputaților, care are rol decizional.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare