Mai multe regiuni din țară se confruntă cu incendii puternice de vegetație, care au distrus zeci de hectare în ultimele ore. Din cauza vizibilității reduse și a riscului extinderii flăcărilor, autoritățile au impus restricții de circulație pe drumurile afectate. Se presupune că incendiile ar fi fost provocate intenționat de persoane care își curăță terenurile prin ardere.
În județul Tulcea, pompierii au intervenit rapid pentru a proteja o fermă și un depozit de baloți amenințate de flăcări.
În județul Mureș, un incendiu de stuf și vegetație, care s-a extins pe aproximativ 10 hectare, a afectat o zonă greu accesibilă. De asemenea, în apropierea localității Ernei, 30 de hectare de teren au fost mistuite de foc, iar flăcările au fost observate atât de locuitorii din zonă, cât și de șoferii aflați pe drumul național ce leagă municipiile Târgu Mureș și Reghin.
Pentru siguranța participanților la trafic, polițiștii au decis restricționarea temporară a circulației pe o singură bandă și reducerea vitezei în zona afectată. După mai multe ore de intervenție, incendiul a fost lichidat, iar circulația a fost reluată.
Situații similare au fost raportate și în urmă cu două săptămâni, când, în decurs de cinci zile, peste 10.000 de hectare au fost distruse de incendii în întreaga țară. Flăcările au afectat 15 județe, iar bilanțul tragic a inclus doi oameni decedați și trei răniți.



