Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a cerut cetățenilor să participe în număr cât mai mare la alegerile parlamentare, până la închiderea secțiilor de vot. Mesajul a fost transmis printr-o intervenție live pe pagina ei de Facebook. Apelul vine pe fondul unor alerte false cu bombă semnalate la mai multe secții din afara țării, al unor presupuse fraude de tip „carusel”, al transportării ilegale a alegătorilor peste graniță, precum și al tentativelor rețelei Șor de a împiedica desfășurarea scrutinului.
„Voturile voastre cinstite pot salva Moldova. Mergeți la vot în Franța, Spania, Irlanda, România, în toate țările în care vă găsiți: acasă și peste hotare”, a transmis Sandu.
„Moldova este țara noastră, nu a grupării criminale Șor. Haideți să demonstrăm că noi suntem mai puternici decât banii lor murdari”, a mai afirmat președinta.
Duminică au loc cele mai importante alegeri parlamentare din istoria Republicii Moldova, iar cetățenii sunt chemați să decidă între apropierea de Uniunea Europeană și orientarea către Kremlin. Alegătorii au la dispoziție o listă de 23 de partide, blocuri electorale și candidați independenți, din care se va forma noul Parlament cu 101 deputați.
Șefa Comisiei Electorale Centrale a precizat că procesul de votare este organizat în condiții de corectitudine și transparență. Ministerul de Externe a anunțat că, în mai multe secții din diaspora, oamenii stau la cozi pentru a putea vota. Tot în afara țării au fost semnalate și mai multe alerte cu bombă. Până la ora 15.00, peste un milion de persoane își exprimaseră deja votul.



