Mandatele CEO-ului și CFO-ului de la Hidroelectrica au încetat de comun acord

Hidroelectrica a anunțat că, începând de vineri, 19 septembrie 2025, contractele de mandat ale președintelui Directoratului/CEO Karoly Borbely și ale membrului Directoratului/CFO Marian Fetița au încetat de comun acord.

„Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre cei mai importanți jucători din Europa de Sud-Est, informează că, în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 19 septembrie 2025, s-a decis, de comun acord cu domnul Karoly Borbely – Președintele Directoratului/CEO, respectiv cu domnul Marian Fetița – Membru al Directoratului/CFO, încetarea contractelor de mandat începând cu data de 19 septembrie 2025. Decizia survine în contextul obligațiilor asumate de România în cadrul Jalonului 121 din Componenta 6 – Energie a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și a Deciziei Comisiei Europene C(2025) 3490 din 28 mai 2025, prin care a fost dispusă suspendarea parțială a plăților, cu termen de remediere de 6 luni pentru aspectele aferente jalonului menționat”, se arată în comunicat.

Ministerul Energiei solicitase pe 18 septembrie 2025 aplicarea rapidă a măsurilor cerute de Comisia Europeană pentru corectarea deficiențelor privind funcționarea Directoratului companiei.

„Domnului Karoly Borbely și domnului Marian Fetița nu li s-au imputat nereguli și nu s-a pus la îndoială legalitatea procedurii de selecție pentru funcțiile de CEO, respectiv CFO, dovadă fiind feedback-urile primite din interacțiunile cu stakeholderii. Astfel, domnul Karoly Borbely, domnul Marian Fetița și membrii Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica au ajuns la un consens de încetare a mandatelor pentru a nu priva România de banii din PNRR”, se precizează în comunicat.

Consiliul de Supraveghere a subliniat angajamentul pentru standarde ridicate de guvernanță corporativă și pentru protejarea intereselor companiei și ale acționarilor. Până la numirea unei noi conduceri, vor fi luate măsuri pentru asigurarea continuității activității.

Hidroelectrica rămâne cel mai mare producător de energie din România, cu portofoliu 100% regenerabil și furnizor principal de servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național.

Compania a raportat pentru primele șase luni din 2025 un profit net de 1,587 miliarde lei, în scădere cu 41%, ca urmare a diminuării producției nete de energie electrică cu 27%, pe fondul secetei severe. Veniturile au ajuns la 4,315 miliarde lei, în scădere cu 16% față de perioada similară din 2024, marja operațională fiind de 41%, iar cea netă de 37%.

La 30 iunie 2025, Hidroelectrica furniza energie pentru 768.836 locuri de consum, în creștere cu 30% comparativ cu anul precedent, și avea 3.585 de angajați.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare