Manelistul Dani Mocanu și fratele lui, localizați în Italia

Manelistul Dani Mocanu și fratele său, Ionuț Nando Mocanu, condamnați definitiv pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost localizați luni în Italia, au transmis surse judiciare.

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a precizat că, „în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (IGPR) și autoritățile din Italia, în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie 2025, au fost localizați doi bărbați, de 35 și 33 de ani, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia. Bărbații au fost depistați de polițiștii din cadrul Chesturii de Poliție Brescia, împreună cu cei din cadrul Chesturii de Poliție Napoli”.

Cei doi, din Ștefănești, județul Argeș, au fost condamnați la 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, iar mandatele de executare a pedepsei cu închisoarea au fost emise pe 6 noiembrie 2025. Surse judiciare au confirmat că este vorba despre Dani Mocanu și Ionuț Nando Mocanu.

IGPR a mai informat că „în prezent, pe teritoriul Italiei, se desfășoară procedurile legale pentru punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare, urmând ca, în funcție de decizia autorităților judiciare din această țară, persoanele să fie predate autorităților române”.

Cei doi au fost dați în urmărire după ce nu au fost găsiți la domiciliu pentru a fi ridicați și conduși la penitenciar.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare