Autoritățile din Ucraina invită Biserica Ortodoxă Română (BOR) să inițieze un dialog privind înființarea unei structuri religioase afiliate BOR, care să activeze pe teritoriul ucrainean.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat vineri, la Cernăuți, că a discutat cu reprezentanții ucraineni despre afilierea la BOR a unor biserici ortodoxe unde slujbele sunt ținute, în mod tradițional, în limba română, iar partea ucraineană a menționat „nevoia de dialog cu BOR”.
„Dumnealor au reiterat mesajul, pe care înțeleg că îl știți deja, și anume nevoia de dialog cu BOR. Aici există și o limită a mandatului meu, în sensul că nu pot să intru în zona dreptului canonic, însă în discuția pe care am avut-o cu Guvernul (n.r.- Guvernul Ucrainei) am adresat această nevoie a noastră, pe de o parte, de a avea răspuns, iar, pe de altă parte, de a putea ca fiecare comunitate să își aleagă calea în care are încrederea cea mai mare … mai puțin Moscova”, a spus Țoiu.
În prezent, în Ucraina există 130 de biserici în care slujbele sunt oficiate, în mod tradițional, în limba română. Aceste lăcașuri de cult sunt supuse unei presiuni tot mai mari din partea autorităților ucrainene pentru a trece de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, aflată sub influența Patriarhiei Moscovei, la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, înființată în 2019, considerată necanonică și nerecunoscută de ansamblul Bisericii Ortodoxe. În plus, românii din Ucraina se tem ca această biserică să nu fie folosită ca instrument de ucrainizare forțată, după modelul aplicat școlilor cu predare în limba română, al căror număr s-a înjumătățit comparativ cu anul 1991.



