Ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Franța, Catherine Vautrin, a declarat joi, într-o conferință de presă la Sibiu, că Franța își va menține prezența militară în România la numărul deja stabilit în cadrul NATO, precizând că acest efectiv a fost majorat recent.
Întrebată dacă Franța intenționează să-și suplimenteze numărul de militari în România, Vautrin a răspuns:
„Într-adevăr, a fost mărit numărul militarilor care sunt în România. Franța rămâne la numărul deja stabilit în cadrul Alianței”.
Tot joi, Catherine Vautrin a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.
Ministrul Moșteanu a fost întrebat dacă se discută venirea unor forțe militare europene pentru a înlocui militarii americani care vor părăsi România. El a explicat că strategia de apărare la nivel NATO se adaptează continuu la noile realități și a subliniat că trupele rotaționale americane, desfășurate după izbucnirea războiului din Ucraina, au fost binevenite. În cei trei ani și jumătate care au trecut, Europa a investit în dotarea propriilor armate, devenind mai pregătită să se apere singură.
Moșteanu a mai spus că decizia Statelor Unite de a-și concentra eforturile militare în Indo-Pacific a fost luată ținând cont că Europa este acum mai bine echipată militar.
„De aici încolo suntem în continuă discuție cu toți aliații, americani și europeni, avem o cooperare foarte, foarte bună atât cu Statele Unite, cât și cu Franța, care, așa cum spunea și doamna ministru, este națiune cadru și are în permanență peste 1.300 de soldați în România și acum, chiar în timp ce vorbim, sunt peste 3.000 de soldați francezi”, a precizat Moșteanu.
Efectivele americane vor rămâne neschimbate la bazele de la Deveselu și Câmpia Turzii, singura modificare urmând a fi la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde nu va mai fi dislocată o brigadă rotațională, a anunțat ministrul Apărării. Statele Unite vor retrage o parte dintre trupele dislocate pe Flancul Estic al NATO, urmând ca în cele trei baze din România să rămână în jur de 1.000 de militari.



