Ministrul Justiției, despre dosarul lui Călin Georgescu: ”Aceste probe există”

Radu Marinescu, ministrul Justiției, a declarat joi, la Antena 3 CNN, că acuzația adusă lui Călin Georgescu privind instigarea la acțiuni împotriva ordinii constituționale este „deosebit de gravă” și a subliniat că „dacă s-au formulat aceste acuzații înseamnă că aceste probe există”. Ministrul a explicat că s-a depășit etapa unor simple bănuieli, iar ancheta a ajuns într-un punct în care există suficiente probe pentru a permite acuzarea unei persoane.

Acesta a adăugat că „acuzația este una cât se poate de serioasă” și că, în calitate de ministru al Justiției, „niciodată nu am intervenit și nu voi interveni în proceduri aflate în desfășurare, astfel încât nu am informații despre conținutul probațiunii sau despre modul în care procurorii investighează în mod efectiv această cauză.”

Ministrul a explicat că normele de procedură penală impun existența unui standard probatoriu care să permită formularea unei acuzații oficiale:

„Asta înseamnă că s-a depășit stadiul simplelor bănuieli și s-a ajuns la o probațiune care să permită acuzarea unei persoane. Dată fiind acuzația deosebit de gravă care este adusă, sper ca organele judiciare să dețină toate elementele pentru a putea susține această acuzație.”

Întrebat dacă procurorii dețin probe solide, Radu Marinescu a răspuns:

„Dacă s-au formulat aceste acuzații înseamnă că aceste probe există.”

Acesta a precizat că „repet, în momentul de față, eu nu cunosc conținutul acestor probe și, ca ministru al Justiției, nu particip la efectuarea anchetei. Ceea ce vă pot spune cu valoare de principiu este că în momentul în care o persoană este acuzată penal este necesar să existe acele probe să permită formularea acestor acuzații. Dacă s-au formulat aceste acuzații înseamnă că aceste probe există.”

Ministrul a explicat și ce presupune această infracțiune:

„Așa cum este textul legal al incriminării articolului respectiv, asta presupune o serie de acțiuni care au un caracter ostil și sunt de natură a periclita ordinea constituțională. Aceste acțiuni pot să fie variate, în elementul material al infracțiunii pot intra o serie de demersuri care sunt orientate spre afectarea ordinii constituționale din statul român.”

„Lovitură de stat”, formulă colocvială

Referindu-se la termenul de „lovitură de stat”, Radu Marinescu a menționat că este „o formulă colocvială”, iar legea penală „vorbește concret despre acțiuni care vizează ordinea constituțională, în ceea ce privește acuzația concretă adusă domnului Georgescu.”

Ministrul Justiției a vorbit și despre anchetarea unui magistrat în acest dosar, precizând că „orice fel de intervenție a unui magistrat, dacă aceasta există și este în afara cadrului legal, dacă este făcută pentru a favoriza orice fel de persoană, este un act absolut condamnabil și este un act care trebuie să fie sancționat.”

Acesta a accentuat importanța respectării integrității în justiție:

„Nu putem permite în societatea românească ca reprezentanții ordinii publice, garanții respectării drepturilor și libertăților noastre fundamentale, să fie de asemenea manieră periclitați. Deci, dacă există o astfel de situație, atunci acest magistrat va fi supus procedurilor legale.”

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost plasat sub control judiciar de procurorii Parchetului General pentru 60 de zile. Printre interdicțiile impuse, acesta „nu are voie să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.”

Acesta este urmărit penal pentru șase infracțiuni, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale în formă tentată, comunicarea de informații false, fals în declarații în formă continuată, inițierea sau sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea cultului unor persoane vinovate de crime împotriva umanității și promovarea unor ideologii extremiste.

În dosar este cercetat și un magistrat, conform Parchetului General. Călin Georgescu se confruntă cu cea mai gravă acuzație din Codul Penal: „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.” O astfel de infracțiune, dacă va fi dovedită, ar putea atrage o pedeapsă între 20 și 25 de ani de închisoare. După 1989, nimeni nu a mai fost pus sub acuzare pentru o astfel de faptă.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare