Nicolae Ciucă anunță că o nouă coaliție PSD – PNL ar fi defectuoasă pentru democrație

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la președinția României, a declarat că o nouă coaliție cu PSD după alegeri ar fi „dăunătoare” pentru democrația din România. Referitor la actuala alianță de guvernare cu PSD, Ciucă a explicat că aceasta a fost necesară pentru a asigura stabilitatea țării.

Într-un interviu pentru G4Media, el a adăugat că intenționează să-l propună pe liberalul Ilie Bolojan pentru funcția de premier între tururi și că a convenit cu acesta să nu intre în alegeri în formula președinte-premier. Ciucă a subliniat că nu doresc să prezinte proiecte doar pentru a atrage voturi fără să fie însoțite de decizii clare.

„Va fi absolut defectuos pentru democrația din România ca PSD sau PNL să gândească încă o dată o coaliție de guvernare și o majoritate între centru-dreapta și centru-stânga. Am avut și voi avea această abordare, indiferent cu cine mă văd, inclusiv cu activul nostru de partid.

Pentru că ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în Germania, 16 ani de coaliție centru-dreapta, nu a făcut nimic altceva decât să lase spațiul liber extremelor. Și extremei drepte și extremei stângi. Același lucru se va întâmpla la noi.

Unul dintre partidele mainstream, indiferent ce se întâmplă în politica din România, trebuie să rămână în opoziție, astfel încât să păstreze tot ceea ce înseamnă o poziție în echilibru pentru politica din România. Vă spun cu cea mai onestă responsabilitate, nefiind un politician. Eu am 35 de ani de profesie. De 4 ani de zile am intrat în politică. Nu pot să spun că sunt un politician”, a declarat Nicolae Ciucă, pentru G4Media.

Ieșirea de la guvernare ar fi adus instabilitate

Liderul PNL a afirmat că PNL putea ieși de la guvernate, dar asta ar fi adus instabilitate în România.

„Puteam să ieșim de la guvernare și să ducem țara în instabilitate. Ne uităm ce a făcut Rusia în Republica Moldova. Ne uităm ce s-a întâmplat acolo. Ne uităm ce a făcut Rusia în SUA. Nu vă supărați pe mine. Au fost intervenții ale Rusiei în SUA acum, la alegerile prin care au încercat să schimbe percepția, au încercat să dezinformeze, să manipuleze.

Vă dați seama ce însemna pentru România dacă nu se rămânea în această stabilitate? Eu mi-am asumat acest lucru. Poate cineva să dea vina pe mine? Mi-asum chestiunea asta, domnule, ești vinovat că ai ținut PSD-ul la guvernare? Da, dar am ținut pentru o Românie stabilă. O Românie care prin tot ceea ce a făcut, a reușit să sprijine Moldova, a reușit să țină un echilibru”, a declarat liberalul.

Nicolae Ciucă a comentat și de ce l-a propus pe Ilie Bolojan, premier, în contextul în care Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, contracandidata sa de la USR, făcuse deja asta public.

„Am avut dialog tot timpul ăsta și am și am vorbit cu dumnealui (N.R. – Bolojan), inclusiv când am mers de mai multe ori la Bihor, pentru că am avut investiții acolo, am făcut împreună proiecte care se duc la bun sfârșit. Și i-am spus în felul următor și dânsul, mie: noi nu ne angajăm într-o chestiune care este absolut nevalidată de cetățeni. Adică să venim cu propunerea Ilie Bolojan prim-ministru, fără să avem garanția că Partidul Național Liberal și că cetățenii vor avea încredere într-un astfel de construct. Este un om cât se poate de decent și eu la fel. Ce am convenit cu dumnealui: nu venim cu proiecte care să amăgească oamenii înainte să avem decizia”, a spus Ciucă.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare