Primarul Capitalei, Nicușor Dan, l-a acuzat miercuri pe Avocatul Poporului că „apără mafia imobiliară”, după ce instituția a cerut Curții Constituționale să interpreteze legea astfel încât o autorizație bazată pe un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) declarat nelegal să poată fi în continuare executată.

Nicușor Dan a subliniat că o astfel de interpretare „ar anula întregul nostru efort de a anula PUZ-uri flagrant ilegale”.
„Avocatul Poporului apără mafia imobiliară. În noiembrie 2023, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu argumente similare cu cele ale speculatorilor imobiliari din dezbaterea pe Codul Urbanismului”, a scris Nicușor Dan pe contul său de Facebook.
Curtea Constituţională se va pronunţa joi, 7 noiembrie, asupra sesizării Avocatului Poporului.
Nicuşor Dan a spus că a formulat un punct de vedere contrar, un aşa-numit amicus curiae. Avocatul Poporului solicita Curţii Constituţionale să interpreteze legea în sensul în care o autorizaţie bazată pe un PUZ constatat nelegal să poată fi executată în continuare.
Potrivit lui Dan, astfel, s-ar anula tot efortul lor de a anula PUZ-uri flagrant ilegale. Avocatul Poporului afirma că anularea unei autorizaţii de construire ca urmare a anulării documentaţiei de urbanism, din simplul motiv că exista un litigiu pendinte, ar conduce la afectarea însăşi a substanţei dreptului de proprietate.



